Niculae Bădălău, acuzații GRAVE la adresa unui prefect: primarii vor depune plângeri penale

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-03-2020

Actualizat: 06-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos - George Călin

Se încing spriritele la Giurgiu, acolo unde liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, dă startul războiului cu prefectul susținut de PNL. Bădălău susține că prefectul Aneta Matei nu a luat măsurile care se impun în cazul epidemiei de coronavirus și nici nu răspunde în termen legal obligațiilor sale.

Citește și: Tusk, ofertă INCENDIARĂ pentru Iohannis: 'I-am propus să fie preşedintele Consiliului European, a REFUZAT'

”Măsurile care se impun, când vorbim despre coronavirus, sunt clare. Însă, la Giurgiu, se pare că lipsesc cu desăvârşire. Cel puţin, comunicarea din partea Prefecturii Giurgiu, pe acest subiect atât de important, este inexistentă. Nu a fost organizată, până acum, nici măcar o conferinţă de presă pentru prezentarea situaţiei şi a măsurilor aferente, la nivelul judeţului nostru. Cum este posibil aşa ceva?

Vorbim acum despre sănătatea, despre viaţa oamenilor! Din păcate, cei de la PNL sunt preocupaţi doar să-şi pună oamenii în instituţii, iar cel mai rău este că le-au umplut cu incompetenţi. N-am nimic cu doamna prefect, ca persoană, însă, dacă ştii că nu ştii, dacă vezi că nu ai soluţii, mai ales în contextul actual, ar trebui să te dai la o parte. Altfel, poţi crea probleme şi mai mari!

În plus, s-a mai şi înconjurat de tot felul de personaje, precum Vasile Mustăţea, care n-au demostrat nimic, deşi au ocupat, de-a lungul vremii, şi alte funcţii importante în administraţia judeţului Giurgiu.

Ştiu că şi primarii din Giurgiu sunt nemulţumiţi de activitatea doamnei prefect. Unii edili iau în calcul chiar formularea de plângeri penale, întrucât, nu de puţine ori, doamna Matei nu a respectat termenul legal privind răspunsul domniei sale la probleme urgente.”, scrie Niculae Bădălău.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri