Nicușor Dan a decis pe cine votează la prezidențiale, între Ciolacu și Simion

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 21-10-2024

Actualizat: 21-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că vrea să candideze la alegerile prezidențiale. Deocamdată Nicușor Dan are de ales dintre actualii candidați și spune că va mege la vot la ambele scrutinuri.


Nicușor Dan mai vrea un mandat la Primăria Capitalei

„De principiu, îmi doresc încă un mandat, în afară de acesta, la Primăria Capitalei”, a răspuns Nicușor Dan când a fost întrebat decă exclude ideea de a candidat vreodată la președinția României. „În rest, nu vreau să exclud nicio variantă. O să vedem realitățile peste câțiva ani”. În privința alegerilor prezidențiale din acest an, primarul Capitalei a spus că va merge la vot „și în primul tur și în cel de-al doilea”. Nicușor Dan a precizat că va vota „foarte probabil, cu un candidat de dreapta”. Întrebat, în aceeași emisiune, cu cine ar vota dacă ar avea să aleagă la alegerile prezidențiale între Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR), Nicușor Dan a răspuns: „Pe Ciolacu”.

Între timp, Nicușor Dan vrea un referendum pentru puteri sporite în Capitală

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, vine cu clarificări pentru opinia publică în legătură cu organizarea referendumului, arătând că, dacă va fi aprobat de CGMB, în şedinţa de luni, referendumul trebuie să aibă loc, conform legii şi Constituţiei, iar pentru a facilita desfăşurarea lui în aceleaşi secţii de votare cu cele pentru alegerile prezidenţiale, Guvernul trebuie să dea o reglementare, aşa cum a făcut-o în mai multe rânduri, de fiecare dată cu foarte puţin timp înainte de alegeri.

”Clarificări pentru opinia publică în legătură cu organizarea referendumului: Dacă va fi aprobat de Consiliul General în şedinţa de luni, referendumul trebuie să aibă loc, potrivit legii şi Constituţiei. ⁠Suveranitatea naţională aparţine poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum – articolul 2 din Constituţie şi legea 3/2000”, arată primarul într-o postare.

Edilul din Capitală afirmă că, pentru a facilita desfăşurarea referendumului în aceleaşi secţii de votare cu cele pentru alegerile prezidenţiale şi pentru limitarea costurilor, Guvernul trebuie să dea o reglementare, aşa cum a făcut-o în mai multe rânduri, de fiecare dată cu foarte puţin timp înainte de alegeri. Mai jos, situaţiile din trecut:

”Referendumul naţional din anul 2009 iniţiat de preşedintele Traian Băsescu (cu tema Parlament unicameral şi Parlament cu maxim 300 de persoane) s-a desfăşurat în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor prezidenţiale (22 noiembrie 2009). OUG nr. 103 din 30 septembrie 2009 (prim-ministru Emil Boc), publicată în Monitorul Oficial nr. 656 din 2 octombrie 2009, introduce art. 15 indice 1 în Legea nr. 3/2000, pentru a facilita desfăşurarea referendumului naţional simultan cu alegerile generale, în cadrul aceloraşi secţii de votare, cu operaţiunile electorale îndeplinite de către aceleaşi birouri electorale”, precizează primarul.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri