Nicuşor Dan anunţă că în 2024 numărul de mijloace de transport în comun dotate cu aer condiţionat a crescut cu 22%

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 23-06-2024

Actualizat: 23-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că în 2024 numărul de mijloace de transport în comun dotate cu aer condiţionat a crescut cu 22%, urmând ca treptat să fie înlocuit integral parcul circulant al STB cu vehicule moderne, adaptate la nevoile călătorilor.

"În ultimul an, am înregistrat o creştere cu 22% a numărului de mijloace de transport în comun dotate cu aer condiţionat. Aceste cifre arată cum investiţiile în modernizarea transportului în comun se reflectă în confortul resimţit de bucureşteni în timpul călătoriilor. Am achiziţionat 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze şi 100 de tramvaie noi, prevăzute cu toate facilităţile, urmează să demarăm procedurile pentru noi achiziţii. Treptat, vom înlocui integral parcul circulant al STB cu vehicule moderne, adaptate la nevoile călătorilor", a scris Nicuşor Dan, duminică, pe Facebook.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri