Nicușor Dan anunță multiple șantiere în Capitală: 'Traficul va fi afectat odată cu începutul școlii, dar este obligatoriu să facem lucrările'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 05-09-2024

Actualizat: 05-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: hotnews.ro

Bucureștiul intră în reparații, odată cu începutul școlii. Primarul Nicușor Dan le-a cerut locuitorilor Capitalei să aibă răbdare în perioada următoare, pentru că traficul va fi îngreunat pe anumite porțiuni, din cauza lucrărilor care se desfășoară sau care sunt programate să înceapă, conform Mediafax.

„Noi am preluat sistemul de termoficare într-o situație de colaps, e obligatoriu să facem lucrările astea și dacă s-ar putea face fără să afectăm traficul le-am face, dar nu se poate altfel”, a spus Nicușor Dan, pe un șantier de reparații din Colentina.

„Când o să înceapă școala, săptămâna viitoare, lucrările care afectează cel mai mult traficul vor fi cele de la magistrala de metrou către Otopeni, Podul Constanța, le cunoașteți. Acolo am suplimentat cât am putut transportul public. În rest, lucrările de termoficare sunt relativ dispersate în oraș”, potrivit acestuia.

„O să mai fie o problemă în momentul în care o să începem lucrările la liniile de tramvai, o să avem o întâlnire cu constructorii, toate lucrările fiind deja atribuite, cei 15 km, sunt distribuite peste tot în oraș”, a mai declarat primarul Capitalei.

Primarul a dat amănunte și despre sistemul de termoficare ce se află în plin stadiu de refacere, în acest moment. „Per total, în momentul de față, am finalizat 50 de kilometri de conducte anul trecut, iar pentru acest an am promis 70 de kilometri. Acum suntem la 45 de kilometri, deci ne vom atinge ținta de 70”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri