Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicușor Dan: Anunțul PNL despre candidat propriu, o modalitate de a se așeza la discuții

Inquam Photos / Octav Ganea
nicusor dan

Nicușor Dan a declarat, joi seara, în emisiunea ”Gândurile lui Cristoiu”, că anunțul liberalilor că vor avea candidat propriu reprezintă ”o modalitate de a se așeza la masa discuțiilor” și că vor urma negocieri dure pentru eventuala desemnare a unui candidat comun al partidelor de dreapta, anunță MEDIAFAX.

”Legat de anunțul ăsta foarte ferm al PNL că o să aibă candidat propriu, eu îl interpretez ca o modalitate de a se așeza la masa de discuții. Neavând un candidat cu nume identificabil pe care să-l promoveze și existând alți candidați, cum sunt eu, pe care lumea îi identifică, PNL risca să intre într-un con de umbră și candidații existenți deja să câștige scena politică și candidatul PNL, în momentul în care intră, să fie prea târziu. PNL a făcut acest anunț ca în conștiința publică să existe că sunt și ei aici și negocierile să fie foarte dure”, a declarat Nicușor Dan în emisiunea ”Gândurile lui Cristoiu”.

Citește și: Nume grele!Fostul șef de cabinet al premierului Adrian Năstase, Remus Truică , așa-zisul prinț Paul Al României, avocatul Robert Roșu și afaceristul Dan Andronic, implicați într-un dosar readus la lumină de DNA

El a mai spus că formațiunile politice își desemnează candidații în urma unor sondaje de opinie.

”Partidele, în general, iau decizii pe sondaje. Adică ele au multe defecte, dar în ceea ce privește jocul politic, sunt profesioniste. Până acum nu a fost o perioadă propice pentru a face sondaje”, a adăugat Dan

El a mai precizat că nu va candida din partea PNL, preferând statutul de candidat independent.

Totodată, el a apreciat că șansele organizării alegerii primarilor în două tururi sunt reduse.

”Eu cred că șansele să rămânem cu alegerea primarilor în două tururi sunt destul de mici. Cred că ecuația politică pentru alegerile locale de acum încolo trebuie să o gândim în alegeri într-un singur tur”, a mai declarat Nicușor Dan.

El a prezentat avantajele alegerii primarilor în două tururi.

”Fără să vorbesc despre persoana mea, alegerea primarilor în două tururi este un mare beneficiu pentru democrație. Primarul ales în două tururi are legitimitate. Într-un singur tur, primarul în funcție are multe șanse să fie reales și să-și păstreze un monopol uneori de corupție”, a mai afirmat Nicușor Dan.

Citește și: Opinie: Pentru ce a fost atacat Tudor Gheorghe?

De asemenea, el a cerut un acord politic între PNL, USR, PMP și PLUS înaintea alegerilor locale.

Nicușor Dan este susținut la alegerile locale pentru funcția de primar general al Capitalei de USR București, urmând ca liderii alianței USR-PLUS să aleagă întrel el și Vlad Voiculescu, susținut de PLUS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.