În ultimii trei ani, Capitala a atras fonduri nerambursabile cu o valoare totală de peste trei miliarde de lei pentru proiecte de dezvoltare a Capitalei în mai multe domenii, anunță Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, marți, pe Facebook.
„În ultimii trei ani, am atras Fonduri Nerambursabile cu o valoare totală de 3.857.867.111 lei pentru proiecte de dezvoltare a Capitalei în mai multe domenii. Din această sumă, 3.194.270.454 lei sunt fonduri europene, iar 663.596.656,95 lei sunt fonduri naționale”, a scris primarul Capitalei.
În trei ani, Bucureștiul a atras 3.857.867.111 de lei, fonduri europene, nerambursabile.
Din fondurile europene, primarul Capitalei a anunțat că s-a realizat achiziția a 100 de tramvaie noi cu 1.047.427.804,90 lei, au fost reabilitați 210 km de rețea de termoficare cu 1.595.682.510,25 de lei, s-a realizat consolidarea și renovarea clădirilor - 83.443.645 lei, modernizarea, dotarea și construirea de corpuri noi de clădire de spitale - 232.792.629,90 de lei, modernizarea sistemului de semaforizare inteligentă cu 67.367.149 de lei.
De asemenea, au fost cumpărate 22 de troleibuze noi cu 65.752.681 de lei, a fost renovată Maternitatea Bucur cu 42.072.659 de lei, s-au cumpărat panouri digitale de informare a călătorilor STB cu 27.978.027 de lei, au fost cumpărate 7 microbuze cu 10.251.522 de lei, semaforizare inteligentă ITS cu 5.858.013 lei, s-au digitalizat serviciile de management urban și mobilitate urbană cu 5.858.013, a fost realizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă cu 4.424.315 de lei, a fost elaborată strategia de dezvoltare aresurselor umane cu 3.988.974 de lei, s-au întărit capacității PMB în domeniul eficienței energetice cu 1.061.613 de lei și s-au investit 310.898 de lei în Management anticorupție.
Din fondurile naționale, respectiv din 663.596.656,95 de lei, au fost modernizați 30 km de rețea de termoficare cu 588.596.656,95 de lei și a fost modernizat sistemul de iluminat AFM 1 și AFM 2 cu 75.000.000 de lei.
Comentează