Nicușor Dan, președintele României, a cerut personalului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să ”transmită un mesaj de forță” împotriva consumatorilor și traficanților de droguri.
”Problema consumului de droguri și în mod special la tineri, din nou, este o chestiune care ține de MAI și de structurile parchetelor. Este un fenomen global și nimeni niciodată nu a eradicat complet fenomenul acesta, dar statul român trebuie să transmită un mesaj de forță împotriva acestui fenomen”, a declarat Nicușor Dan într-o conferință de presă cu ocazia aniversării a 163 de ani de la înființarea M.A.I.
Festivalul 'Beach Please', sub lupa MAI. Cătălin Predoiu: 'Sigur, se face o analiză'
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunţat luni că se va face o analiză pe marginea desfăşurării Festivalului "Beach Please", aşa cum se obişnuieşte după fiecare astfel de eveniment.
"Sigur, se face o analiză după fiecare astfel de festival, nu numai după Beach Please, şi, după fiecare analiză, fie avem propuneri de luat măsuri în interior, pe internalizarea acestor experienţe, după fiecare mare festival, fie facem şi comunicare publică cu privire la cele constatate. Fenomenul festivalului a devenit unul foarte important în România. Sunt zeci de mii de festivaluri anual, mici, medii şi mari. (...) În toate noi avem mobilizate forţe integrate între Jandarmerie, Poliţie, IGSU, chiar şi Poliţia de Frontieră. Avem unităţi canine. Anul acesta am intervenit în premieră cu drone pentru supravegherea acestor festivaluri. Această activitate de monitorizare este o activitate sofisticată, din ce în ce mai mult, pentru că, repet, a devenit o cazuistică în sine, o linie de muncă foarte importantă", a declarat Predoiu, la Palatul Parlamentului, conform AGERPRES.
Potrivit acestuia, la astfel de evenimente participă foarte multe persoane şi, ca urmare, se iau măsurile de precauţie necesare.
"Sunt aglomerări mari de persoane care pot degenera foarte uşor, mai ales în caz de suprapunere de fenomene meteorologice foarte grave, furtuni iscate brusc sau incendii şi aşa mai departe. Deci, ne luăm toate precauţii necesare. Şi, după fiecare festival, noi facem această analiză pentru structurile interne, să le trecem la capitolul 'lecţii învăţate', 'experienţe acumulate', şi de a lua măsuri de perfecţionare a intervenţiei la cazurile ulterioare şi, în acelaşi timp, o comunicare publică. Va exista o astfel de comunicare structurată după ce încheiem această analiză. Festivalul s-a încheiat de-abia aseară", a explicat ministrul Predoiu.
Comentează