Nicușor Dan, discuții cu conducerea FRF / Ce s-a convenit

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-01-2025 16:45

Actualizat: 18-01-2025 18:45

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că a purtat discuții cu FRF despre evenimentele viitoare ce vor avea loc, în 2025, pe Arena Națională.

„Am avut o întâlnire cu conducerea Federației Române de Fotbal și a cluburilor FCSB, Dinamo și Rapid, pentru a discuta despre evenimentele ce vor avea loc pe Arena Națională în 2025”, a scris Nicușor Dan, sâmbătă, pe Facebook.

Potrivit lui, s-a convenit „că pe acest stadion se vor disputa cele mai importante meciuri din campionatele interne și internaționale, dar și evenimente de amploare, precum mari concerte, care vor aduce venituri semnificative și vor pune în valoare atât stadionul, cât și orașul”.

Dan a mai spus că va urma o nouă întâlnire cu reprezentanții fotbalului din România, cărora le mulțumește pentru deschiderea arătată. „Vom analiza și optimiza calendarul meciurilor și evenimentelor de pe Arena Națională”, a încheiat Nicușor Dan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri