Nicușor Dan explică de ce nu face nimic de un an: Verifică tot ce a făcut Gabriela Firea

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 15-10-2021

Actualizat: 15-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, are o explicație pentru faptul că nu a făcut nimic într-un an de mandat. El a declarat vineri că în prezent se efectuează verificări privind marile lucrări publice din mandatul precedent.

"Am alocat, prin licitaţii cu firmele de avocatură cu care lucrăm, verificarea multora dintre chestiunile care sunt sensibile. De exemplu, terasele din Herăstrău. (...) Mai există nişte verificări pe care le-a făcut Ministerul de Finanţe pe achiziţiile pe care le-au făcut companiile municipale şi la fel există contracte cu firme de avocatură care să verifice diferite chestiuni care s-au întâmplat în Primărie, cum ar fi marile lucrări publice, cum este Fabrica de Glucoză sau Ciurel, (...) pe tot ce a fost mare în mandatul precedent există o verificare în curs. Unele o să fie poate perfect legale, pe altele o să găsim nişte lucruri. Ministerul de Finanţe a găsit nişte lucruri ilegale în ce priveşte achiziţiile companiilor", a afirmat Nicuşor Dan, într-o emisiune la Europa FM.

El a susţinut că, la preluarea mandatului de primar al Capitalei, a găsit "o mare debandadă" pe zona juridică.

"În primul rând că există litigii de zeci şi sute de milioane de euro în care Primăria e reprezentată de avocaţi şi nu mai erau plătiţi de doi ani. Am reuşit, după o analiză, să sistematizăm acele litigii care sunt strategice şi să rezolvăm problema cu avocaţii care să ne reprezinte", a arătat Nicuşor Dan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri