DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nicușor Dan îi atacă pe sindicaliștii STB: 'Nu a existat altă solicitare decât demisia domnului Criţ, ceea ce este un gest infantil'

Inquam Photos / Octav Ganea
Nicusor Dan

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan, a făcut vineri apel la salariaţii STB să renunţe la protest şi să reia lucrul, după întâlnirea eșuată cu sindicaliștii.

”Fac încă odată un apel la raţiune către toţi şoferii şi vatmanii şi personalul auxiliar din STB. Avem două hotărâri judecătoreşti executorii, avem sute de mii de persoane afectate, suntem într-un stat de drept, hotărârile executorii se execută, iar cine nu le execută săvârşeşte o infracţiune. Pe de altă parte, putem să rezolvăm toate aceste probleme importante ale activităţii domniilor lor, fără să şantajăm prin lipsa noastră de activitate, prin împiedicarea bucureştenilor să desfăşoare o viaţă normală”, a declarat, vineri, Nicuşor Dan.

Primarul general a avut un mesaj pentru toţi salariaţii: ”Mesajul meu pentru toată lumea este că pentru toate problemele de structură care sunt în transportul public sunt disponibil şi trebuie să avem o discuţie aşezată, toată lumea, pentru că de calitatea transportului public în Bucureşti depinde confortul fiecăruia dintre noi”

”Am invitat la discuţii reprezentanţi desemnaţi de către lucrătorii din fiecare autobază şi depou, am spus de mai multe ori că nu vreau să discut cu reprezentanţii unui sindicat care au dus o întreagă categorie de oamenii într-o zonă penală, vreau, dimpotrivă, să discut (...) cu oameni care să exprime problemele reale. La această întâlnire de la ora 6 am fost informat că au venit (...) reprezentanţii sindicatului reprezentativ, l-am sunat pe directorul general de la STB şi i-am propus să aibă o discuţie pe are e logic şi legal să o aibă. Această discuţie a durat cinci minute, pentru că nu a existat altă solicitare decât demisia domnului Criţ (directorul STB, Adrian Criț, n.red.), ceea ce este un gest infantil, în condiţiile în care de două zile bucureştenii suferă de lipsa transportului în comun”, a mai declarat primarul general.

Acesta a precizat că sunt multe probleme în transportul public.

”Sunt foarte multe probleme în transportul public. Rezolvarea lor necesită un dialog, un calendar de acţiuni şi mai ales, foarte mulţi bani (...) Am reuşit să echilibrăm financiar această societate pe care am găsit-o în faliment”, a mai declarat Nicuşor Dan.

De asemenea, Nicuşor Dan a cerut din nou liderilor PSD - atât Gabrielei Firea cât şi lui Marcel Ciolacu - să se pronunţe. ”Fie sprijină o grevă ilegală şi o spun explicit (...) fie se delimitează şi retrag sprijinul politic pentru consilierul general Petrariu, ales pe listele PSD”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.