Nicușor Dan s-a întâlnit cu primarul Parisului: O alee din capitala Franței poartă de azi numele unei imense personalități, Nicolae Titulescu

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 09-12-2025 16:15

Actualizat: 09-12-2025 16:17

Article thumbnail

Sursă foto: Presidency.ro

Președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită în Franța, s-a întâlnit marți cu primarul Parisului Anne Hidalgo. Cei doi au inaugurat aleea Nicolae Titulescu din Parcul Monceau. Nicolae Titulescu a fost unul dintre cei mai mari oameni politici din istoria României, a fost președinte al Ligii Națiunilor ( precursoarea ONU), dar în urma unui conflict cu Carol al II-lea a fost exilat în afara României, dar și de aici a dus o politică puternică de promovare a țării noastre.

Șeful statului spune, într-o postare pe Facebook, că a vorbit cu Anne Hidalgo despre proiectele româno-franceze de cooperare în domeniul economiei, al educației.

„Bucureștiul și Parisul sunt asociate prin numeroase legături culturale și istorice, prin arhitectură și artă. Astăzi ne dorim să orientăm cooperarea noastră către viitor, prin economie, educație și tehnologii avansate, pentru a găsi soluții la provocările de dezvoltare a marilor orașe”, arată Nicușor Dan.

El spune că s-a discutat și despre românii care trăiesc în Paris, care au un rol important „de catalizator al cooperării româno-franceze. Am convenit că e important să le oferim susținere pentru a încuraja astfel dezvoltarea legăturilor dintre țările noastre”.

Președintele spune că împreună cu primarul Anne Hidalgo a inaugurat o alee din Parcul Monceau care a primit numele lui Nicolae Titulescu.

„Este cel mai nou loc memorial din șirul bogat al prezențelor românești în capitala Franței. În aceste timpuri, în care nu întrevedem încă sfârșitul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, am ales să aducem un omagiu eforturilor lui Nicolae Titulescu care, ca președinte al Societății Națiunilor, s-a luptat neobosit ca negocierea să ia locul agresiunii, iar pacea și rațiunea să triumfe în fața violenței”, adaugă Nicușor Dan.

Cine a fost Nicolae Titulescu

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes, Franţa) a fost un diplomat, profesor universitar, jurist şi om politic. A fost singurul român care a ajuns preşedinte al Ligii Naţiunilor (predecesoare a ONU) şi singurul preşedinte care s-a bucurat de două mandate. Personalitate marcantă în domeniul diplomaţiei, a avut un rol esenţial în recunoaşterea unităţii naţionale a României în opinia publică internaţională. Este creditat cu introducerea ideii de “spiritualizare a frontierelor”, care presupune o apropiere transnaţională bazată pe valorile spirituale şi culturale.

Titulescu a atras simpatiile unor personalităţi importante din viaţa publică franceză şi sovietică printre care A. F. Frangulis, Edouard Herriot şi Maxim Litvinov. Datorită abilităţilor şi realizărilor sale a fost supranumit “Ministrul Europei”. A fost preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale, preşedinte de onoare al Comitetului Român al Reuniunii Internaţionale pentru Pace şi doctor honoris causa la universităţile din Bratislava şi Atena.

Originea și studiile

S-a născut în Craiova, unde a urmat studiile primare şi liceale. În 1900, după absolvirea liceului “Carol I”, datorită abilităţilor sale oratorice, descoperite de la o vârstă fragedă, a început studiile de drept la Paris. În 1905, după obţinerea doctoratului, s-a întors în România, devenind profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi. Doi ani mai târziu, s-a transferat la Universitatea din Bucureşti.

Cariera diplomatică și politică

Membru din 1907 al Partidului Liberal Conservator condus de Take Ionescu, ascensiunea politică a lui Titulescu avea să fie una fulminantă. În 1912 este ales pentru prima dată deputat. Din această poziţie, militează pentru întregirea României prin intrare în război. În 1917 a fost numit Ministru al Finanţelor, iar în anul următor a contribuit la înfiinţarea Comitetului Naţional Român.

Din 1921 a funcţionat ca reprezentant permanent al României la Liga Naţiunilor, urmând să fie ales de două ori preşedinte al acesteia în perioada 1930-1932. Din această funcţie, a luptat pentru păstrarea graniţelor aşa cum au fost stabilite prin tratatele de pace de la Paris şi pentru buna cooperare a marilor puteri cu statele mici. S-a remarcat prin relaţiile bune pe care le-a avut cu ministrul de externe sovietic, Maxim Litvinov şi pentru susţinerea stângii politice.

Nicolae Titulescu a ocupat de trei ori poziţia de Ministru al Afacerilor Străine în perioada 1928-1936. A dus o politica vie împotriva nazismului şi a regimurilor de dreapta în general, realizând pericolul pe care acestea îl reprezentau pentru siguranţa frontierelor României. În acest sens, a depus eforturi pentru încheierea Micii Înţelegeri (1933) şi a Înţelegerii Balcanice (1934) cu scopul protejării României de invadatori.

Exilul și moartea

În august 1936, cercurile de dreapta preluau puterea şi în acest context Carol II l-a demis pe Titulescu din toate funcţiile şi l-a expulzat din ţară. Pentru început, diplomatul român s-a refugiat în Elveţia, urmând să se stabilească în Franţa, la Cannes, în 1937.

Deşi se afla în afara graniţelor ţării, Titulescu şi-a continuat activitatea şi a militat pentru evitarea războiului, prin conferinţe şi articole. A conferenţiat în Franţa şi în Marea Britanie (aici şi-a ţinut prelegerile în Camera Comunelor şi la universităţile Oxford şi Cambridge).

S-a stins din viaţă la Cannes pe data de 17 martie 1941.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri