Nicușor Dan mai vrea un mandat la Primăria Capitalei: Sunt foarte optimist că bucureștenii vor înțelege

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 23-05-2022

Actualizat: 24-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Adevarul

Nicușor Dan a declarat, luni, că vrea să candideze pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta a susținut că direcția în care merge administrația locală, de când e el primar, e una corectă, dar patru ani nu reprezintă o perioadă suficient de lungă pentru a demara multe investiți, mai ales „în condițiile în care nu găsești documentațiile deja pregătite”.

Dan a subliniat că Bucureștiul e „un oraș cu multiple probleme”, iar el preferă să le vorbescă deschis bucureștenilor, „nu să mă învârt pe la televizor să le spun ce grozav sunt eu, cum au făcut predecesorii”.

Întrebat dacă mai candidează în 2024, Nicușor Dan a răspuns: „Eu îmi doresc, da, desigur. Pentru orice oraș din România un mandat de patru ani, în condițiile în care nu găsești documentațiile deja pregătite pentru lucrările de investiții, e prea puțin. Pentru București e cu atât mai mult, un oraș cu multiple probleme”.

„Da, da, am început un lucru, încerc să le comunic bucureștenilor situația de fapt, nu să mă învârt pe la televizor să le spun ce grozav sunt eu, cum au făcut predecesorii mei. Sunt foarte optimist că ei vor înțelege că mergem într-o direcție corectă și viteza e cea pe care ne-o permite contextul”, a mai afirmat Dan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri