Nicușor Dan mizează pe PSD în formula de guvernare: 'Eu cred că da'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 08-06-2025 21:44

Actualizat: 09-06-2025 02:09

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că discuțiile pentru formarea noului guvern se află încă într-o etapă de lucru, dar a precizat că o primă schiță a viitoarei formule guvernamentale ar putea fi prezentată luni.

În timpul unei alocuțiuni, Nicușor Dan a anunțat că negocierile între partide pentru formarea noului guvern sunt încă în desfășurare: „Suntem într-o fază de discuții. Nu vă așteptați la decizii finale azi. Apreciez foarte mult că toți oamenii sunt rezonabili, vorbesc aici de liderii partidelor”.

Potrivit președintelui, o primă schiță a planului de guvernare ar putea fi prezentată luni, urmând ca în aproximativ zece zile România să aibă un nou premier desemnat și un guvern învestit. „Va fi o schiță agreată de partid, care va arăta cum o să meargă lucrurile în continuare”.

Întrebat dacă Partidul Social Democrat va face parte din viitoarea coaliție de guvernare, șeful statului a răspuns: „Eu cred că da”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri