Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Când iese din birou, Nicuşor Dan vede și el realitatea: Modul în care se construieşte în Bucureşti este 'scăpat de sub control'

Primăria Capitalei
Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, miercuri, că modul în care se construieşte în Bucureşti este "scăpat de sub control", deoarece autorităţile locale nu au fost atente la cum au fost emise autorizaţiile şi au încălcat legea, iar instituţiile cu rol de control nu şi-au făcut treaba, anunță Agerpres.

"Pe o parte, Primăriile generală şi de sector mult timp nu au fost atente la modul cum au emis autorizaţii şi de foarte multe ori au încălcat legea. Pe de altă parte, sunt instituţii de control, Inspectoratul de Stat în Construcţii, prefectul şi Parchetul, care nu şi-au făcut treaba", a susţinut Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.

El a atras atenţia că nu este normal ca aproximativ 10.000 de autorizaţii de construire emise pe an să fie verificate de doar câţiva oameni de la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) din Bucureşti.

"Primăria Capitalei dă cam 1.000 de autorizaţii pe an, noi dăm în zone protejate. Primăriile de sector împreună dau vreo 8.000 - 9.000 de autorizaţii pe an. Cu totul, în Bucureşti, se dau cam 10.000 de autorizaţii pe an. Nu e normal ca ISC din Bucureşti să aibă trei - patru oameni care să verifice legalitatea pentru toate autorizaţiile astea, în condiţiile în care din orice investiţie, din orice autorizaţie, există o taxă care se duce la ISC, care, dacă nu mă înşel, este 0,6 sau 0,7% din valoarea investiţiei, ceea ce e foarte mult", a punctat Nicuşor Dan.

El a estimat că s-au emis mii de autorizaţii nelegale. "În momentul în care se emite o autorizaţie de construire, trebuie să te asiguri că acea clădire va funcţiona din toate perspectivele, din perspectiva traficului, ISU, din perspectiva sănătăţii populaţiei. (...) S-au şi emis mii de autorizaţii, poate zeci de mii de autorizaţii nelegale care nu au fost cenzurate de organul ce trebuia să le cenzureze", a adăugat primarul general.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.