Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicuşor Dan: 'Primăria Capitalei a organizat la Palatul Parlamentului un târg şi o expoziţie românească'

Primăria Capitalei
Nicușor Dan

Primăria Capitalei a organizat la Palatul Parlamentului un târg şi o expoziţie românească, în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT), a anunţat primarul general, Nicuşor Dan.

"Suntem onoraţi că reprezentanţii a 193 de ţări membre ale Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor vin la Bucureşti, în perioada 24 septembrie - 14 octombrie a.c., pentru a participa la Conferinţa Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT). La acest eveniment, de o importanţă majoră pentru sectorul IT&C la nivel mondial, participă 100 de miniştri de resort şi peste 700 de delegaţi ai sectorului privat şi academic. Cu ocazia acestui eveniment, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Creart, a organizat, în incinta Palatului Parlamentului, un târg şi o expoziţie de creaţie românească, prin care îşi propune să promoveze tradiţiile transmise din generaţie în generaţie", a precizat vineri edilul, pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a adăugat că şi Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza, tot la Palatul Parlamentului, o expoziţie de instalaţii interactive menită să promoveze două nume mari ale literaturii române, Mircea Eliade şi Mihai Eminescu.

"Mai mult, pe parcursul celor trei săptămâni, cei aproximativ 3.000 de participanţi, inclusiv şefi de stat şi demnitari la nivel înalt, sunt invitaţi să viziteze muzeele din Bucureşti, din care amintesc Palatul Suţu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Muzeul Victor Babeş, Muzeul Nicolae Minovici, Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck, Casa Filipescu-Cesianu şi Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu. Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor este cea mai longevivă agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, fiind înfiinţată în anul 1865, şi reprezintă cel mai important centru de expertiză global în domeniul telecomunicaţiilor şi tehnologiilor informaţiilor iar România este membru al acestei organizaţii încă din anul 1886", a menţionat Nicuşor Dan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.