Nikita Simonian, fosta legendă a fotbalului sovietic, a încetat din viaţă la 99 de ani

Autor: Anca Flondor

Publicat: 24-11-2025 09:33

Actualizat: 24-11-2025 09:46

Article thumbnail

Sursă foto: zi-de-zi.ro

Nikita Simonian, golgheterul echipei Spartak Moscova, a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 99 de ani, a anunţat Federaţia Rusă de Fotbal (UFR).

''A decedat Nikita Simonian. Legenda avea 99 de ani'', potrivit unui mesaj publicat de UFR pe Telegram.

Nikita Simonian

Preşedintele Uniunii fotbaliştilor veterani din Rusia, Aleksandr Mirzoian, a declarat pentru Match TV că Simonian s-a simţit rău pe 20 noiembrie şi a fost internat în spital, scrie AGERPRE

Simonian a marcat 160 de goluri pentru Spartak, iar în ultimele decenii a activat ca prim-vicepreşedinte al UFR, iar la 99 de ani nu lipsea nicio zi de la serviciu.

Simonian, care a participat cu selecţionata URSS la Cupa Mondială din 1958, din Suedia, a fost antrenor la Spartak Moscova şi Ararat Erevan, care a câştigat, sub comanda sa, campionatul şi Cupa URSS în 1973.

Ca antrenor al echipei Spartak, Simonian a descoperit o serie de jucători de talent, care l-au evocat pe Simonian ca fiind o persoană umilă şi foarte inteligentă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri