Nissan Motor Co Ltd a anunţat luni că nu este în negocieri cu Apple Inc, după ce au apărut informaţii potrivit cărora producătorul de iPhone-uri a abordat în ultimele luni compania niponă pentru a dezvolta împreună un proiect în domeniul conducerii autonome, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Publicaţia Financial Times susţine că firmele au avut discuţii care nu s-au concretizat din cauza reticenţei Nissan de a deveni o unitate de asamblare pentru maşinile brandului Apple, iar negocierile nu au avansat la nivelul conducerii superioare.
"Nu suntem în discuţii cu Apple. Totuşi, Nissan este deschis întotdeauna să exploreze colaborări şi parteneriate pentru a accelera transformarea industriei", a afirmat un purtător de cuvânt al celui de-al treilea producător auto nipon.
Reprezentanţii Apple nu au fost disponibili imediat pentru comentarii.
Luni, acţiunile Nissan înregistrau un declin de 3,7%, în timp ce indicele Nikkei 225 al Bursei de la Tokyo a crescut.
Compania americană Apple Inc înregistrează progrese în privinţa tehnologiei pentru maşinile fără şofer şi are ca obiectiv să producă în 2024 un vehicul de pasageri echipat cu propria sa baterie inovativă, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Eforturile producătorului de iPhone-uri în domeniul conducerii autonome, cunoscute sub numele de "Proiectul Titan", au debutat în 2014, când firma a început să proiecteze de la zero propriul său vehicul. La un anumit moment, Apple a abandonat eforturile în domeniul tehnologiei pentru maşinile fără şofer pentru a se concentra pe software şi şi-a reevaluat obiectivele.
Doug Field, un veteran al Apple, care a lucrat la Tesla Inc, a revenit în 2018 să supervizeze "Proiectul Titan" şi a concediat anul trecut 190 de persoane din echipa care se ocupa de tehnologia pentru maşinile fără şofer.
De atunci, Apple a înregistrat suficiente progrese şi acum vrea să producă un vehicul pentru consumatori, susţin sursele. Obiectivul Apple de a produce un vehicul pentru publicul larg contrastează cu planurile rivalelor, cum ar fi Waymo, deţinut de Alphabet Inc, care produce taxiuri zburătoare pentru a transporta pasageri pentru un serviciu de ride-hailing fără şofer.
Strategia Apple o reprezintă un nou proiect de baterie, care ar putea reduce "în mod radical" costul bateriilor şi ar spori autonomia vehiculelor, susţin sursele.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.), are 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.
Nissan dezminte că ar negocia cu Apple un proiect în domeniul conducerii autonome
București
9°C
Articole Similare

0
Ambasadorul Republicii Uzbekistan în România: Țara voastră reprezintă o poartă directă de acces către UE, având o importanţă deosebită pentru Uzbekistan
0

567
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
567

10
Tesla revine în forță în Europa: vânzările explodează după luni dificile
10

23
China extinde programul yuanului digital: Banca Centrală a autorizat mai multe bănci
23

27
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
27

2.492
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.492

4.068
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.068

3.421
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
3.421

43
Vacanțele s-ar putea scumpi: analistul eToro Bogdan Maioreanu avertizează asupra impactului creșterii prețului petrolului
43

9.711
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
9.711

36
OPIA – Organizația Patronală Industria de Apărare: 22 de ani de NATO au repoziționat România ca actor strategic pe flancul estic al Europei
36

33
CFR Călători, suplimentare de Paște: mai multe vagoane pe rutele aglomerate din țară
33

67
Consiliul Concurenței aprobă achiziția Cargus de către SAMEDAY
67
















Comentează