Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nivelul de speculaţie din industria crypto a ajuns la maxime istorice - investitor

Free Pic
speculatie critomonede

Michael Burry, care a devenit faimos după ce a pariat împotriva bulei imobiliare din 2007-2008, îşi îndreaptă acum atenţia asupra industriei criptomonedelor, scrie Business Insider.

„Ok, n-am mai făcut asta până acum, cum cumperi în lipsă (short selling – n.r.) o criptomonedă? Există reduceri aplicate short-urilor?”, a scris Burry pe Twitter, ştergând ulterior postarea.

În urmă cu peste un deceniu, Burry a plasat un uriaş pariu asupra creditelor ipotecare subprime din Statele Unite, mişcarea fiind imortalizată în cartea şi filmul „The Big Short”. Acum, investitorul evidenţiază faptul că ar putea adopta o poziţie similară împotriva spaţiului crypto.

„În situaţii atât de volatile, tind să cred să este mai bine să nu shortezi, însă încerc să gândesc cu voce tare”, reiese din tweet.

Şeful Scion Asset Management, care îşi şterge în mod constant tweet-urile, a criticat vehement industria crypto. El a caracterizat moneda Shiba Inu drept „lipsită de sens”, a ridiculizat preţul Dogecoin şi a avertizat că Bitcoinul constituie o „bulă speculativă”.

De altfel, managerul de fond a comparat frenezia creată de Bitcoin, meme stocks şi alte active populare cu bula dot-com şi bula imobiliară de la mijlocul anilor 2000. În plus, a avertizat că activele respective „sunt impulsionate de o fervoare speculativă care a ajuns la înălţimi absurde, iar prăbuşirea va fi dramatică şi dureroasă”.

Pe lângă pariul imobiliar, Burry este cunoscut pentru investiţiile în GameStop şi pentru faptul că a pregătit terenul pentru masivele poziţii de tip short din ianuarie, care au dus ulterior la fenomenul aşa-ziselor „meme stocks”. Recent, Burry a plasat pariuri împotriva producătorului de maşini electrice Tesla şi Ark Invest, al celebrei investitoare Cathie Wood.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.