Grupul olandez de asigurări NN Group NV poartă discuţii pentru preluarea unei părţi din activele europene ale rivalului american Metlife Inc. pentru aproximativ 740 milioane de dolari, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea discuţiilor.
Potrivit surselor, un acord cu privire la subsidiarele MetLife din Grecia şi Polonia ar putea fi anunţat chiar săptămâna viitoare. Cu toate acestea nu a fost luată încă o decizie definitivă, existând posibilitatea ca discuţiile să eşueze sau să apară noi ofertanţi, au adăugat sursele, conform agerpres.
Discuţiile cu MetLife vin într-un moment în care NN Group NV este presat de unii investitori, precum fondul Elliott Investment Management, să creeze mai multă valoare pentru acţionari prin vânzarea diviziei sale de administrare a activelor.
NN este o companie de asigurări şi managementul investiţiilor, activă în peste 18 ţări, cu o puternică prezenţă în Europa şi în Japonia. Grupul NN din România include activităţile NN Asigurări de Viaţă şi NN Pensii, companii lider pe pieţele de profil, şi NN Investment Partners, numărul patru în topul companiilor de administrare a fondurilor mutuale pe plan local.
Grupul american MetLife, Inc., una dintre cele mai mari companii de asigurări de viaţă din lume. Înfiinţată în 1868, MetLife oferă, la nivel global, asigurări de viaţă, planuri de pensii, beneficii pentru angajaţi şi servicii de administrare a activelor. Cu aproximativ 100 de milioane de clienţi, MetLife are operaţiuni deschise în aproape 50 de ţări şi deţine poziţii de conducere în pieţe din Japonia, America Latină, Asia, Europa şi Orientul Mijlociu. În România, Metropolitan Life are peste 21 ani de activitate pe piaţa de asigurări de viaţă. 2,5 milioane de clienţi beneficiază de asigurări de viaţă şi pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.
NN Group poartă discuții pentru preluarea unor divizii ale Metlife Inc. în valoare de 740 milioane de dolari
București
-3°C
Articole Similare

1.963
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
1.963

1.374
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.374

1.374
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
1.374

709
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
709

1.850
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.850

1.306
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
1.306

4.635
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.635

2.413
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.413

56
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
56

30
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
30

1.068
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
1.068

1.554
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.554

44
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
44

















Comentează