Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NN România intermediază creditele ipotecare de la ING Bank începând din noiembrie

www.ziuaconstanta.ro
ING Bank

NN introduce, din noiembrie, în parteneriat cu ING, intermedierea creditelor ipotecare în portofoliul de servicii oferite, completând pachetul de asigurări ataşate creditelor deja disponibil clienţilor atunci când îşi cumpără o casă, potrivit unui comunicat al companiei.

"Prin extinderea portofoliului nostru de soluţii financiare ne propunem să simplificăm experienţa clienţilor care sunt la momentul cumpărării unei locuinţe şi, în acelaşi timp, ne bucurăm că partenerii noştri pot beneficia de expertiza în vânzări a echipei noastre. Parteneriatul cu ING este unic din acest punct de vedere şi creează multiple oportunităţi pentru noi toţi", a declarat Gerke Witteveen, chief financial officer la NN, potrivit Agerpres.

Clienţii care au în plan să achiziţioneze o locuinţă pot contacta specialiştii NN pentru a primi informaţiile necesare în vederea obţinerii unui credit ipotecar de la ING Bank cu valoare cuprinsă între 13.000 şi 900.000 de lei pentru casa lor, pe o perioadă de la 3 până la 30 de ani, cu un avans de cel puţin 15%. În plus, cu sprijinul reprezentanţilor de vânzări NN, clienţii pot obţine şi informaţii despre asigurarea de viaţă care va fi ataşată creditului ipotecar în Office-ul ING, având liniştea că familia lor e protejată financiar în cazul unui eveniment nefericit, dar şi despre asigurarea de locuinţă NN care oferă protecţie în cazul a 24 de situaţii neprevăzute care le pot afecta casa.

"Parteneriatul ING - NN este unul de lungă durată, ce vizează o varietate de produse şi servicii pe care le oferim împreună, precum asigurări de sănătate sau fonduri mutuale disponibile 100% online din Home'Bank. Având în vedere că acestea funcţionează cu succes, am văzut o oportunitate în extinderea parteneriatului şi în zona de creditare. Astfel, suntem mai aproape de clienţii noştri şi le oferim un nou canal prin care pot obţine mai multe informaţii despre creditul pentru locuinţa pe care şi-o doresc", a precizat Roxana Cristea, şef Departament Credite în cadrul ING Bank.

NN este parte dintr-un grup financiar internaţional, cu o istorie de peste 175 de ani şi operaţiuni în 19 ţări. În România, NN are o prezenţă locală de peste 24 de ani.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.