Noaptea controalelor în Centrul Vechi: Polițiștii împreună cu ISU, ANPC, ITM și SICE Sector 3 au aplicat amenzi de sute de mii de lei

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 07-03-2026 13:59

Actualizat: 07-03-2026 15:18

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 27 Poliție au făcut controale în zona Centrului Vechi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar amenzile au însumat peste 700.000 de lei.

Acțiune coordonată a autorităților

Activitățile au fost desfășurate în baza unui plan de acțiune întocmit la nivelul Secției 27 Poliție, în sistem integrat, cu sprijinul reprezentanților Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 3, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratului Teritorial de Muncă, scrie Mediafax.

Au fost controlate șapte societăți comerciale

În cadrul acțiunii au fost controlate șapte societăți comerciale, fiind legitimate 175 de persoane.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 702.500 de lei.

Amenzi de peste 700.000 de lei

Astfel, polițiștii Secției 27 Poliție au aplicat sancțiuni în valoare de 75.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și ale H.G. nr. 301/2012; reprezentanții Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 3 au aplicat sancțiuni în valoare de 5.000 de lei; iar reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au aplicat sancțiuni în valoare de 27.500 de lei. De asemenea, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au aplicat sancțiuni în valoare de 52.000 de lei și au dispus măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru trei societăți comerciale; iar inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 543.000 de lei.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare, în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru verificarea respectării legislației în vigoare de către operatorii economici.

Google News
Comentează
București
Temperatură14°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri