Limita anuală privind finanţările rambursabile - împrumuturi de la bănci comerciale, instituţii de credit - care pot fi contractate de autorităţile locale trebuie să fie de 1,2 miliarde lei pentru fiecare dintre anii 2016, 2017 şi 2018, a stabilit, miercuri, Guvernul. "Aceste limite anuale pentru contractarea finanţărilor rambursabile şi efectuarea tragerilor din finanţările rambursabile au fost stabilite pentru încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat. De asemenea, au fost avute în vedere prevederile Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016 şi Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2016-2018", precizează Executivul.
Potrivit sursei citate, au fost consultate pentru emiterea acestei hotărâri structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, spune Agerpres.
Comentează