Noi avertizari cod portocaliu de inundatii si cod galben de ploi

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 24-04-2014

Actualizat: 24-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un cod galben de precipitaţii abundente este în vigoare, iar joi dimineaţă mai multe râuri intră sub incidenţa unui cod portocaliu de inundaţii.

Până la ora 23, meteorologii anunţă ploi abundente în sudul şi sud vestul ţării în 11 judeţe. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25-30 litri/mp, şi izolat până la 50 l/mp.


Vremea în următoarele patru zile:

Codul portocaliu de inundaţii intră în vigoare la ora 9 în opt judeţe: Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa şi Giurgiu. Sunt vizate râurile Motru superior, Coşuştea, Jiu, Vedea, Teleorman, Pârâul Câinelui şi Neajlov, informează hidrologii.

Există şi un cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Caraş-Severin, Mehedinti, Hunedoara, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Giurgiu şi Prahova.

Sub cod galben de ploi s-au aflat temporar şi Capitala şi judeţul Ilfov, între ora 7:30 şi 8:30, când precipitaţiile au căzut în cantităţi de până la 15-20 litri/mp. S-au semnalat şi intensificări ale vântului.

Cel mai probabil, avertizarea de vreme rea va fi extinsă, aşa cum a anunţat directorul ANM, până vineri seara sau chiar sâmbătă.

Veştile nu sunt deloc bune pentru zonele în care inundaţiile au făcut pagube însemnate săptămâna aceasta. Sute de gospodării din Olt, Teleorman şi Prahova au fost inundate după ce apele râurilor s-au revărsat.

 Digi24.ro
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri