Noi destinații pentru refugiați

Autor: Andrei Radu

Publicat: 06-09-2016

Actualizat: 06-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: www.panorama.com.al

Refugiaţi din Orientul Mijlociu şi Africa au ajuns marţi pe mare direct în Cipru şi Spania, destinaţii mai puţin obişnuite pentru emigranţii din zonele respective, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Poliţia din Cipru a descoperit marţi pe coasta de nord-vest a insulei 47 de persoane - 11 copii, 10 femei şi 26 de bărbaţi - care păreau a fi emigranţi din Siria, informează AFP.

Citește și: Când va avea loc referendumul național în Italia

Ambarcaţiunea acestora ar fi avut probleme în largul coastelor cipriote. Câţiva dintre prezumtivii refugiaţi au fost spitalizaţi preventiv, iar ceilalţi vor fi transferaţi de autorităţile locale în centre de primire, a indicat postul de radio de stat, preluat de agenţie.

Ciprul, stat membru al Uniunii Europene, se află la numai 100 de kilometri de coasta mediteraneeană a Siriei, însă nu a înregistrat până acum un flux masiv de refugiaţi. În octombrie anul trecut, 115 refugiaţi din Orientul Mijlociu au ajuns la o bază militară britanică de pe insulă, unde au cerut azil.

Tot marţi, autorităţile spaniole, citate de Reuters, au anunţat salvarea a 117 imigranţi proveniţi din Africa sub-sahariană, de pe şase ambarcaţiuni din largul coastelor sudice ale Spaniei. Opt dintre cei salvaţi erau minori, a precizat serviciul spaniol de salvare maritimă.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, în 2015, în Spania au ajuns pe mare 3845 de imigranţi, o parte foarte mică din totalul de 956.000 care au ajuns în total în Europa pe cale maritimă, potrivit Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri