Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noi discuții cu sindicaliștii din Sănătate săptămâna viitoare la Palatul Victoria, anunță Guvernul

gov.ro
Guvernul României, Palatul Victoria

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a anunţat, joi, că o nouă întâlnire cu sindicaliştii din Sănătate va avea loc săptămâna viitoare, la Palatul Cictoria, la care vor participa reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, CNAS, precum şi manageri ai spitalelor universitare şi judeţene, pentru discuţii privind acoperirea necesarului de posturi în sistemul sanitar

„S-a constatat un lucru în întâlnirile de până acum, pe lângă revendicările de ordin financiar există şi o mare preocupare şi o necesitate în sistemul sanitar de compensare a personalului medical de care depinde calitatea actului medical la care românii au dreptul. Şi de aceea săptămâna viitoare, cât mai devreme posibil, va avea loc o nouă întâlnire, la care, pe lângă Ministerul Sănătăţii va veni şi Ministerul Muncii, şi, mai mult decât atât, vor veni managerii spitalelor care au cea mai mare sarcină de servicii din sistemul public. Mă refer aici în special la spitalele universitare din toată ţara şi la acele puncte nodale, regionale, concretizate în spitalele judeţene, care au o sarcină foarte mare de pacienţi, astfel încât majorarea necesarului şi aprobarea finanţărilor pentru noi posturi din sistemul medical să fie ajustate cu necesităţile reale din sistem”, a afirmat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Executivului, potrivit news.ro.

Acesta a mai precizat că la întrevederea de săptămâna viitoare vor fi prezenţi şi reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. El a furnizat  clarificări şi privind procentul de majorare a anvelopei salariale din Sănătate convenit în negocierile purtate la Guvern de premier cu sindicaliştii din sistemul sanitar.

„În ceea ce priveşte angajaţii din Sănătate, premierul a fost săptămâna trecută la Consiliul Sanitas, la începutul săptămânii a avut loc o întâlnire cu aceiaşi reprezentanţi la nivel de consilieri de stat pentru a înţelege foarte bine doleanţele lor. Iată, astăzi, premierul, vicepremierul Marian Neacşu s-au întâlnit, de asemenea, cu protestatarii şi s-a convenit, într-adevăr, o creştere per total a anvelopei salariale în domeniul sanitar de 20% pentru 2024. Un procent de 5% a fost deja plătit prin majorările bugetare pe care le-au resimţit şi angajaţii din Sănătate, începând cu 1 ianuarie, şi urmează, într-adevăr, în alte două tranşe, în prima jumătate a acestui an şi restul majorării de 15% pe anvelopa salarială din sistemul sanitar”, a conchis Constantin.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, joi la Palatul Victoria, o rundă de consultări cu o delegaţie de reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas, la care au participat, de asemenea, viceprim-ministrul Marian Neacşu, consilierii de stat în Cancelaria Prim-Ministrului Carmen Orban şi Minel Ivaşcu, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului. Discuţiile au vizat cele două paliere ale revendicărilor comunicate anterior de reprezentanţii Sanitas, şi anume, necesarul de posturi în unităţile sanitare şi salarizarea personalului din sistemul de sănătate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.