Noi lovituri ruseşti au vizat sâmbătă infrastructuri energetice în vestul Ucrainei, a anunţat operatorul Ukrenergo, în timp ce responsabili locali au vorbit despre pene de curent în mai multe regiuni ale ţării, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Forţele ruse "au efectuat un nou atac cu rachete asupra instalaţiilor energetice ale principalelor reţele din regiunile de vest ale Ucrainei", a explicat Ukrenergo pe reţelele sociale.
"Amploarea pagubelor este comparabilă sau ar putea depăşi consecinţele atacului din 10-12 octombrie", a adăugat operatorul.
Restricţii de consum de energie sunt "aplicate" în mai multe regiuni, inclusiv în capitala Kiev şi regiunea sa, a precizat Ukrenergo, promiţând că specialiştii săi "iau toate măsurile pentru a restabili furnizarea de electricitate imediat ce va fi posibil în regiunile în prezent private de electricitate".
În paralel, ucrainenii au redus deja voluntar consumul de electricitate cu 5 până la 20% în medie în unele zile şi în unele regiuni, a declarat pentru AFP într-o declaraţie scrisă şeful Ukrenergo, Volodimir Kudrîţki.
"Suntem recunoscători faţă de persoanele care au redus consumul în locuinţe ca şi faţă de companiile care fac acelaşi lucru", a adăugat el.
Responsabili din întreaga ţară au vorbit anterior despre pene de electricitate care au urmat după noi lovituri ruseşti.
În estul Ucrainei apa şi electricitatea sunt tăiate în anumite zone din regiunea Volînia, potrivit guvernatorului său. Oraşul Hemlnîţki era privat de curent şi autorităţile municipale au făcut apel la locuitori să se pregătească de întreruperea alimentării cu apă.
În regiunea Rivne, aflată tot în vest, guvernatorul Vitali Koval a declarat că atacuri au vizat în această dimineaţă "infrastructura energetică" a regiunii, avariind substaţii de electricitate.
Pene de curent au fost semnalate şi în regiunea Odesa (sud-vest) după "două lovituri cu rachetă asupra infrastructurilor energetice" din regiune, a declarat guvernatorul Maksim Marcenko.
Guvernatorul regiunii Kirovohrad (centru) a cerut la rândul său firmelor locale şi locuitorilor să-şi reducă consumul de electricitate după lovituri asupra unor "importante" infrastructuri energetice.
Noi lovituri aeriene ruseşti au provocat pene de curent în mai multe regiuni
București
12°C
Articole Similare

23
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
23

4.175
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
4.175

113
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
113

6.484
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
6.484

3.710
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
3.710

4.135
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
4.135

2.307
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.307

65
India face un pas important în programul nuclear civil
65

7.578
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
7.578

2.870
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
2.870

84
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
84

132
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
132

112
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
112
















Comentează