Un purtător de cuvânt al poliţiei germane a anunţat joi că organizaţii de extrema dreaptă reunite sub denumirea Zukunft Heimat (Viitoarea Patrie) vor organiza duminică un miting în oraşul Köthen, din landul Saxonia-Anhalt, aceasta fiind cea mai recentă manifestaţie dintr-o serie de proteste împotriva imigranţilor din ţară, relatează dpa preluată de Agerpres.
Potrivit anchetatorilor, un bărbat german, în vârstă de 22 de ani, a murit duminică noaptea după ce a intervenit într-o dispută între cetăţeni afgani. Rezultatele autopsiei cetăţeanului german au arătat că acesta a suferit un atac de cord.
Într-un discurs rostit miercuri în parlamentul german, cancelarul Angela Merkel a condamnat atacurile xenofobe şi utilizarea sloganurilor naziste, după cele mai violente demonstraţii ale extremei drepte din ultimele decenii, incidente care au indicat existenţa unor divizări profunde în ţară.
Manifestaţii ale extremei drepte care au avut loc recent în oraşul Chemnitz (estul Germaniei) au readus în actualitate dezbaterea privind decizia cancelarului Angela Merkel de a deschide graniţele ţării pentru mai mult de un milion de migranţi în 2015.
Noi manifestații ale extremei drepte germane vor avea loc în oraşul Köthen din landul Saxonia-Anhalt
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

103
Americanii sunt interesați să trimită avioane de luptă în România: Orientul Mijlociu, vizat de posibile atacuri de pe baza de la Kogălniceanu (presă)
103

2.209
VIDEO Trump îl umilește pe Putin, de față cu presa: „Ați face mai mult bine dacă ați pune capăt războiului cu Ucraina!”
2.209

2.269
Expulzarea migranților din UE, la un pas de realitate: Bruxellesul își face o „Poliție” de tip ICE, ca în SUA
2.269

5.026
Chinezii fac o mutare care va schimba definitiv regulile jocului în Europa: Se pregătesc să ia cu asalt piața
5.026

4.311
Scandal uriaș în Ungaria: coincidență sau nu, avocatul ucrainenilor expulzați are legături puternice cu partidul de opoziție Tisza
4.311

111
Cazul Epstein - Prinţesa Eugenie, constrânsă să renunţe la patronajul unui ONG împotriva sclaviei moderne
111

3.152
Dezvăluiri WSJ din culisele Casei Albe: Trump ia în calcul eliminarea noului lider al Iranului, Mojtaba Khamenei: 'Am putea merge mai departe și vom merge mai departe'
3.152

59
Premierul Israelului: „De poporul iranian depinde în final să rupă jugul tiraniei”
59

85
Conflictul din Sudan riscă să devină un război regional cu efecte devastatoare asupra securității Africii și Mării Roșii
85

5.670
VIDEO Statele din Golf se uită siderate la Donald Trump: Liderul SUA se contrazice de la o oră la alta și incertitudinea este totală
5.670

19.478
S-a aflat, în sfârșit, motivul afecțiunilor provocate de vaccinul împotriva Covid-19: Mulți oameni au avut de suferit
19.478

5.982
SURSE Grup de români, la un pas să fie linșat de protestatari pro-Iran: a intervenit armata pakistaneză / Misiune contracronometru, în munți, la 7000 m altitudine
5.982

80
Războiul din Iran ar putea întări programul nuclear al Coreei de Nord, avertizează analiștii
80

















Comentează