Cozmin Gușă a criticat dur societatea din România. "Oamenii de treabă sunt mai puţini ca număr decât oamenii care nu sunt de treabă, nu neapărat că ar vrea să facă lucruri rele, dar nu-i mai duce capul şi sunt disperaţi", a declarat analistul politic, la Realitatea TV.
"Poporul, per ansamblu, nu-l iubesc, pentru că am văzut de ce e în stare", a spus Guşă.
Citește și: PNL are nevoie de ceva mai mult
Consultantul politic a vorbit despre defectele conaţionalilor.
"Noi nu ne putem întări ţara pentru ca marea masă de votanţi este îndobitocită. Asta e realitatea. Nu mai citesc, se isterizează, cum se entuziasmează. De aici trebuie să vină soluţia. Noi ne uităm la politicieni. Şi-au trăit traiul, şi-au mâncat mălaiul, ăsta e rezultatul. Românii deştepţi, care se informează, sunt o minoritate. Nu putem pupa în fund poporul român. Nu sunteţi nici frumoşi, nici deştepţi. Nici nu vă mai spălaţi. Lumea serioasă a devenit o minoritate în ţara asta. Oamenii de treabă sunt mai puţini ca număr decât oamenii care nu sunt de treabă. Iubesc mulţi oameni din ţara asta şi iubesc ţara. Partea proastă e că am adus prostia la suprafaţă. Mita electorală înseamnă să faci apel la prostia omului", a zis Cozmin Guşă.
"Mai avem ceva, să nu ne păcălim unii pe alţii. Din ce în ce mai puţin activi, îmbătrânim cu toţii. Să fim sinceri. Entuziasmul băiatului meu e dublat de naivitate, are 20 de ani, şi de o lipsă de lecturi, chiar dacă citeşte mai mult decât colegii lui. Nu a citit suficient până acum, că nu era moda. Cu toate eforturile lui, nu va reuşi să fie la acelaşi nivel la care erau vârfurile generaţiei mele când au terminat o facultate, din păcate. Eu îl laud, mă mândresc cu el. Studiază în străinătate. Dar sunt realist, aşa e generaţia lor. Eu mă mândresc cu el, face performanţă la şcoală, în judo", a spus Guşă.
Comentează