SUA au înăsprit vineri regimul de sancţiuni impus Cubei, ţintind sectorul vital al turismului, prin restrângerea posibilităţii companiilor cubaneze de a închiria avioane americane, informează AFP potrivit Agerpres.
Departamentul american al Comerţului a anunţat că va revoca licenţele companiilor americane care închiriază avioane companiilor aeriene cubaneze şi că, pe viitor, toate solicitările de acest tip vor fi refuzate.
Anunţul ar putea avea drept consecinţă îngreunarea capacităţii Cubei de a răspunde corespunzător solicitărilor în creştere, ca urmare a dezvoltării rapide a sectorului său turistic, sursă cheie generatoare de venituri.
Washingtonul, care din 1962 aplică regimului de la Havana un embargou economic, recurge la toate metodele pentru a forţa Cuba să retragă sprijinul politic acordat preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, pe care SUA doresc să îl înlăture de la putere.
"Această acţiune a Departamentului pentru Comerţ trimite un nou mesaj foarte clar regimului cubanez, acela că trebuie să înceteze imediat comportamentul său distructiv în plan intern şi în străinătate", se arată într-un comunicat al ministrului american pentru comerţ Wilbur Ross.
Numărul avioanelor care vor fi afectate de această decizie nu este cunoscut deocamdată.
Anunţul SUA extinde, de asemenea, restricţiile privind importurile din Cuba şi produsele americane ce pot fi vândute pe piaţa cubaneză.
Preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel a denunţat pe Twitter aceste "acte suplimentare de blocare economică, reprezentative pentru o politică moralmente defectuoasă, izolată pe plan internaţional şi promovată de un guvern corupt".
În luna iunie, preşedintele Donald Trump care, de la sosirea la Casa Albă, a înăsprit sancţiunile impuse Cubei, a anunţat interdicţia vaselor de croazieră americane de a mai face escală în porturile cubaneze.
Noi sancțiuni americane la adresa Cubei - Este vizat sectorul turistic
București
8°C
Articole Similare

562
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
562

31
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
31

1.643
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
1.643

1.792
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.792

44
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
44

815
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
815

47
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
47

1.504
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.504

52
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
52

1.779
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.779

3.146
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.146

3.575
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.575

3.376
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.376
















Comentează