Noi schimbări la Pentagon: Totul după criticile jurnaliştilor

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 22-07-2016

Actualizat: 22-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pentagonul şi-a revizuit manualul privind dreptul războiului după ce o versiune anterioară a ajuns sub tirul criticilor pentru că părea că le permite comandanţilor să-i trateze pe jurnalişti drept beligeranţi sau spioni, relatează vineri agenţia Reuters. Manualul Ministerului Apărării din SUA, prima şi cea mai cuprinzătoare lucrare de acest tip, a fost lansat prima dată în iunie anul trecut. El compară unele misiuni de presă cu spionajul sau alte acţiuni ostile întreprinse de către un inamic. În manual se afirmă că unii jurnalişti ar putea fi consideraţi drept ''beligeranţi neprivilegiaţi'' - o categorie juridică cu mai puţină protecţie decât combatanţii, precum statutul de prizonier de război. ''Relatările despre operaţiuni militare pot fi foarte similare cu strângerea de informaţii secrete sau chiar cu spionajul'', se afirmă într-un pasaj al manualului.

Militanţii pentru libertatea presei spun că în redactarea manualului se face confuzie în ce priveşte graniţa dintre jurnalişti şi combatanţi şi li se conferă comandanţilor autoritatea de a reţine reporteri fără nici o acuzaţie. Ei au avertizat totodată că aceasta va eroda credibilitatea SUA peste hotare într-un moment în care jurnaliştii devin ţinta guvernelor şi a grupărilor militante. Potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor, 69 de jurnalişti şi-au pierdut viaţa în lume în 2015 în timpul exercitării profesiei lor, faţă de 61 în 2014. De asemenea, 199 de jurnalişti erau în detenţie în întreaga lume în 2015, comparativ cu 221 în 2014.

După ce manualul a fost lansat anul trecut, organizaţii de media, inclusiv Reuters, s-au întâlnit cu oficiali ai Pentagonului pentru a protesta în legătură cu limbajul folosit şi pentru a cere efectuarea de modificări. Manualul revizuit oferă mai multe detalii privind scopurile legitime ale jurnaliştilor şi prevede în mod clar că jurnaliştii au toate drepturile unor civili. Pentagonul a eliminat pasajele în care relatările jurnaliştilor erau comparate cu spionajul sau cu acte ostile, dar oferă exemple specifice despre modul cum o acţiune de mediatizare ar putea duce la pierderea statutului de civil. Jurnaliştii pot în continuare să fie consideraţi beligeranţi neprivilegiaţi, susţine manualul, dacă ei sunt membri ai vreunei grupări armate nestatale şi dacă întreprind vreo propagandă ''sau alte activităţi de media''. Jurnaliştii ar putea, de asemenea, să-şi piardă statutul de civil în unele cazuri, precum transmiterea unor coordonate ale unei ţintei pentru un atac de artilerie împotriva forţelor opuse, se spune în manual. Noua versiune a manualului a eliminat exprimarea prin care le cerea jurnaliştilor să solicite permisiunea de la ''autorităţi relevante'' pentru activitatea lor ''pentru a evita să fie luaţi, din greşeală, drept spioni''. Acest pasaj a atras critici pentru că stabilea un standard nerealist pentru reportajele de război, în care liniile frontului se pot schimba repede. Pentru mediatizarea unor conflicte precum cele din Libia şi Siria, de exemplu, reporterii au fost nevoiţi deseori să treacă ilegal graniţa.

Oficiali ai Pentagonului au afirmat că sunt dispuşi să revizuiască din nou manualul, dacă este nevoie, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri