Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noii premieri ai Bulgariei şi Macedoniei de Nord, de acord să coopereze asupra chestiunilor care blochează discuţiile de aderare la UE

foreignpolicy.com
uniunea europeana ue

Noii premieri ai Bulgariei şi Macedoniei de Nord au căzut de acord marţi să încerce să depăşească problemele care au determinat Sofia să blocheze începerea discuţiilor de aderare între Uniunea Europeană şi Skopje, relatează Reuters.

Dimitar Kovacevski, care a depus jurământul luni ca prim-ministru al Macedoniei de Nord, a declarat că el şi premierul bulgar Kiril Petkov au convenit la discuţiile de la Skopje să încerce să îmbunătăţească relaţiile dintre ţările lor.

Petkov, care şi-a început mandatul luna trecută, a spus că este "un mare optimist" cu privire la şansele ca ei să obţină rezultate.

Bulgaria a refuzat în 2020 să aprobe cadrul de negocieri de aderare la UE pentru Macedonia de Nord din cauza unor dispute asupra istoriei şi limbii, dar se confruntă cu presiuni din partea aliaţilor săi occidentali din UE pentru a fi mai flexibilă, potrivit Agerpres.ro.

"Îmi încep prima zi de lucru ca prim-ministru cu una dintre cele mai importante probleme pentru Macedonia de Nord, aceea de a învăţa despre condiţiile pentru progresul nostru rapid către integrarea europeană", a spus Kovacevski după discuţiile de marţi.

"Cu colegul Petkov, am convenit să folosim această nouă energie şi (...) să îmbunătăţim relaţiile dintre cele două ţări", a adăugat el.

Consiliul consultativ de securitate naţională al Bulgariei, care include toate principalele partide politice şi alţi oficiali de rang înalt, a fost de acord că guvernul ar trebui să caute să obţină progrese, dar nu în detrimentul intereselor naţionale sau al drepturilor bulgarilor din Macedonia de Nord.

Petkov a spus că noile relaţii de vecinătate vor fi reflectate în "rezultatele reale" pe baza a ceea ce se obţine săptămânal de către grupurile de lucru ce acoperă economia, infrastructura, cultura, integrarea UE şi istoria.

Susţinătorii aderării la UE pentru Macedonia de Nord spun că aderarea ar contribui la creşterea nivelului de trai şi la compensarea sporirii influenţei ruse şi chineze în Balcanii de Vest.

UE este de departe cel mai mare investitor străin şi partener comercial al celor şase ţări care au apărut în urma destrămării Iugoslaviei şi a războaielor etnice din anii 1990.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.