Ministrul Educației, Daniel David, a explicat sâmbătă, la Digi24, că majorarea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână nu reduce salariile profesorilor. Potrivit acestuia, modificarea se înscrie în pachetul de măsuri fiscal-bugetare adoptat de Guvern pentru a acoperi un deficit de peste 30 de miliarde de lei.
„Suma pe un an era două miliarde 700 de milioane. Am pornit să implementăm aceste măsuri de criză fiscal-bugetară de la 30 de miliarde şi numai la plata cu ora aveam înainte de aceste măsuri două miliarde 700 de milioane. Salariul nu scade, timpul de lucru rămâne acelaşi, 40 de ore pe săptămână, doar că în cadrul celor 40 de ore nu mai predai 18 ore pe săptămână, predai 20”, a afirmat Daniel David, conform news.ro.
Câți profesori făceau plata cu ora
El a mai fost întrebat câţi profesori titulari aveau şi plata cu ora.
„Sub jumătate, probabil 35 - 40%. Salariul a rămas acelaşi, iar pentru mine era o mare miză atunci când discutat despre implementarea unor măsuri fiscal-bugetare, eu ştiam că nu am în momentul respectiv că nu am banii respectivi pentru a acoperi salariile şi bursele până la sfârşitul anului, îmi lipseau aproximativ două miliarde de lei”, a explicat ministrul Educaţiei.






























Comentează