DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Norvegia amână decizia în privinţa vaccinului produs de AstraZeneca-Oxford

AstraZeneca
AstraZeneca vaccin

Norvegia îşi amână decizia în privinţa unei posibile reluări a utilizării vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, a anunţat vineri postul TV 2, citând surse anonime, relatează Reuters, potrivit AGERPRES.

Autorităţile norvegiene au suspendat imunizările cu acest vaccin în urmă cu două săptămâni, după ce mai multe persoane tinere inoculate au fost spitalizate din cauza unor cheaguri sangvine, hemoragii şi concentraţii scăzute de plachete sangvine, iar unele dintre ele au decedat.

Postul TV 2 nu a anunţat deocamdată cât timp va dura această amânare.

Citește și: CTP, ieșire furibundă la adresa susținătorilor medicului Flavia Groșan: ‘Cei care cred în rețeta dumnezeiască a Îngeresei, nu se duc la spital decât când încep să horcăie’

Norvegia este una dintre cele 12 ţări europene care au suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca-Oxford din motive de siguranţă, însă cele mai multe dintre ele şi-au reluat apoi campaniile de vaccinare cu acest ser după recomandările formulate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Institutul Norvegian pentru Sănătate Publică îşi va anunţa decizia în această chestiune la ora 11:00 GMT.

EMA a precizat că beneficiile vaccinului AstraZeneca-Oxford în ceea ce priveşte protejarea oamenilor de a muri sau de a fi spitalizaţi din cauza maladiei COVID-19 depăşesc substanţial posibilele riscuri medicale. OMS a sprijinit la rândul ei acest vaccin.

Reprezentanţii companiei AstraZeneca afirmă că o examinare a datelor de siguranţă obţinute de la peste 17 milioane de persoane inoculate în Marea Britanie şi în Uniunea Europeană cu acest vaccin nu a găsit nicio dovadă care să ateste un risc sporit de cheaguri sangvine.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.