Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Norvegia şi Finlanda sunt în alertă: țările se confruntă cu un număr record de focare de gripă aviară

Observatorul de Calarasi
gripa aviara

Norvegia şi Finlanda se confruntă în acest an cu un număr record de focare de gripă aviară, care au ucis mii de pescăruşi şi alte specii de păsări, au pus în pericol efectivele de animale şi au restricţionat călătoriile în unele zone, au anunţat oficiale din cele două ţări scandinave, transmite Reuters.

Gripă aviară a circulat în întreaga Europă în ultimii ani, ducând în lunile mai şi iunie la sacrificarea a milioane de păsări numai la fermele din Franţa şi afectând aprovizionarea cu ouă şi carne de pasăre, potrivit Agerpres.

Oficialii din oraşul Vadso, amplasat în provincia Finnmark din nordul Norvegiei, au informat că au colectat peste 10.000 de păsări moarte în zona iar Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor din Norvegia a impus joi o interdicţie de călătorie în trei rezervaţii naturale.

"Focarele pe care le-am identificat anul acesta în diferite părţi din Finnmark sunt mult mai grave decât ceea ce am văzut în trecut în Norvegia", a declarat Ole-Herman Tronerud, veterinarul şef din cadrul Autorităţii pentru Siguranţa Alimentelor din Norvegia.

Virusul de tip H5N1 s-a răspândit mai mulţi ani în rândul păsărilor domestice şi sălbatice însă la nivel global au fost descoperite şi cazuri sporadice de infecţie în rândul unor mamifere precum pisici, nurci şi vidre.

Ţara vecină Finlanda a anunţat şi ea că păsările sălbatice au fost puternic afectate adăugând că acum tulpina de virus H5N1 a fost descoperită şi în rândul a 20 de crescătorii de animale cu blană, în creştere faţă de 12 crescătorii în urmă cu o săptămână.

"Patogenul a fost confirmat ca o variantă care circulă în special în rândul pescăruşilor", a informat Ministerul pentru afaceri sociale şi sănătate din Finlanda într-un comunicat publicat miercuri.

Trei agenţii din cadrul ONU au avertizat luna această că focarele de gripă aviară descoperite la nivel mondial au dat naştere la îngrijorări că virusul gripei aviare ar putea să se adapteze pentru a infecta mai uşor oameni, şi au îndemnat ţările să îşi extindă supravegherea şi să îmbunătăţească igiena la femele de păsări.

 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că riscul pentru oameni de pe urma H5N1 rămâne unul scăzut dar a avertizat că informaţiile referitoare la infecţii în rândul mamiferelor trebuie monitorizate cu atenţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.