Norvegianul Aleksander Aamodt Kilde a câştigat slalomul super-uriaş de la Val Gardena

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 17-12-2021

Actualizat: 17-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: eurosport.com

Norvegianul Aleksander Aamodt Kilde, mare favorit, a reuşit vineri a treia sa victorie în tot atâtea curse din Cupa Mondială de schi alpin, impunându-se în slalomul super-uriaş de la Val Gardena (Italia), unde a fost urmat pe podium de austriecii Matthias Mayer şi Vincent Kriechmayr, transmite AFP, potrivit Agerpres.

La unsprezece luni după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucişate la genunchiul drept, colosul de 29 de ani confirmă revenirea sa spectaculoasă, după ce a câştigat la începutul lui decembrie slalomul super-uriaş şi coborârea de la Beaver Creek (Colorado). La Val Gardena, pe una din pistele sale preferate, unde a reuşit anul trecut dubla super-uriaş/coborâre, laureatul marelui glob din 2020 şi-a trecut în cont a noua victorie în Cupa Mondială.

Aleksander Aamodt Kilde a fost cronometrat în 1 min 25 sec 91/100, fiind mai rapid cu 22/100 decât Matthias Mayer şi cu 27/100 decât Vincent Kriechmayr. Mayer a trecut pe primul loc în clasamentul Cupei Mondiale al acestei specialităţi, cu 210 puncte, 10 mai mult decât Kilde.

Elveţianul Marco Odermatt, a încheiat doar pe locul 24, la 1 sec 37/100 de învingător. El a avut ce mai slab rezultat al său într-un sezon în care a izbutit trei victorii (dintre care una la super-uriaş) în primele şase curse. "Odi" ar putea pierde sâmbătă şefia clasamentului general, el decizând să nu dispute coborârea de la Val Gardena pentru a se concentra mai bine asupra celor două probe de slalom uriaş de la Alta Badia duminică şi luni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri