DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Norvegia reduce la zero tarifele pentru electricitatea consumată de populație

powersystemsmanagement.com
bec intuneric criza

Operatorul reţelei electrice din Norvegia, Statnett, a anunţat vineri că va extinde politica sa de a nu percepe nicio taxă pentru utilizarea reţelei sale până la finalul lui 2023, pentru a atenua impactul preţurilor ridicate la electricitate asupra consumatorilor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Compania de stat informase în februarie că nu va percepe tarife de consum din aprilie până la finalul lui 2022, după ce preţurile record la electricitate au majorat veniturile sale de pe urma distribuirii energiei în Norvegia şi în ţările vecine.

Această politică a fost extinsă până la finalul lui 2023, a anunţat compania. De asemenea, de la 1 septembrie şi până la finalul lui 2023, va fi redus la zero un alt tarif, prin care clienţii plăteau pentru pierderile din reţea.

Noile reduceri de tarife vor scădea costurile cu electricitate pentru consumatori cu 11 miliarde coroane norvegiene (1,12 miliarde de dolari).

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.