Poliţiştii au reţinut duminică 208 persoane, dintre care 174 a fost plasate în arest, după o manifestaţie marcată de violenţe în Piaţa Republicii la Paris, în ajunul deschiderii Conferinţei internaţionale asupra schimbărilor climatice (COP21), a anunţat ministrul francez de interne, citat de AFP.
Bernard Cazeneuve şi-a exprimat regretul pentru actele de violenţă comise de "mai multe zeci de indivizi cu măşti pe figură" care au aruncat cu diverse obiecte în direcţia forţelor de ordine.
Citeste si: Violente la Paris. Fortele de ordine atacate cu proiectile. Aproximativ 100 de arestari
În timp ce aceste grupuri au utilizat obiectele lăsate în omagiu celor 130 de persoane care şi-au pierdut viaţa în atentatele de la Paris de la 13 noiembrie, ministrul a lansat un apel la condamnarea acestor violenţe "cu cea mai mare fermitate din respect pentru victimele atentatelor".
Comentează