Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nou bilant negru al atacului din Mali: 13 morți, dintre care 5 angajați ai ONU și 4 soldați malieni

Mali

Treisprezece persoane, dintre care cinci angajaţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), patru soldaţi malieni şi patru terorişti au fost ucişi în timpul luării de ostatici care a avut loc vineri la un hotel de Sevare, în centrul Mali, potrivit unui nou bilanţ, anunţat duminică de guvernul de la Bamako, informează AFP.

"Bilanţul definitiv" numără "patru soldaţi ai Fama", forţele armate maliene, "cinci angajaţi ai Misiunii ONU în Mali şi patru terorişti" ucişi în operaţiunile din timpul atacului asupra hotelului "Byblos" din Sevare, a precizat guvernul malian în comunicat. Cei cinci angajaţi ai Misiunii ONU în Mali (Minusma) erau "un şofer malian, un sud-african, doi ucraineni şi un nepalez".

"Şapte suspecţi au fost arestaţi" de forţele maliene, care numără "opt răniţi" în rândurile lor, potrivit aceluiaşi comunicat. De asemenea, potrivit guvernului malian, "patru ostatici au fost eliberaţi", dintre care doi ucraineni, un rus şi un sud-african.

"Anchetatori sunt în legătură cu Minusma şi alţi parteneri, pentru a determina factorii legaţi de acest atac şi desfăşurarea lui", se mai afirmă în comunicat.

Atacul de vineri nu a fost revendicat deocamdată. Cu toate acestea, "puternice suspiciuni" planează asupra Frontului de Eliberare a Macina (FLM), "grupare teroristă care insistă să se afirme prin toate mijloacele", a declarat o sursă medicală din Sevare. Macina este o denumire tradiţională a unei părţi din centrul Mali.

Apărută la începutul lui 2015, FLM este prezentată ca o grupare radicală aliată Ansar Dine, condusă de Iyad Ag Ghali. Ansar Dine este una dintre organizaţiile jihadiste cu legături cu Al-Qaida şi care a deţinut controlul asupra nordului Mali timp de aproape zece luni, între 2012 şi începutul lui 2013.

FLM, care recrutează în special în rândurile comunităţii "peul" şi este menţionată în rapoartele Human Rights Watch (HRW) şi ONU, a revendicat mai multe atacuri ce au vizat în special forţele de securitate din această regiune centrală din Mali.

Atacatori neidentificaţi şi al căror număr rămâne necunoscut au dat buzna vineri în jurul orei 05:00 (locale şi GMT), potrivit guvernului malian, în hotelul "Byblos" din Sevare, unde se cazează de obicei cetăţeni străini. Aceştia din urmă au fost scoşi din hotel în noaptea de vineri spre sâmbătă, de forţele militare maliene.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.