DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Noua Comisie Europeană a prezentat, în plenul Parlamentului European, un Pact Ecologic European 'Green Deal'

parlamentul european

Noua Comisie Europeană a prezentat, în plenul Parlamentului European, un Pact Ecologic European - ”Green Deal” pentru combaterea schimbărilor climatice şi protecţia mediului, propunând instituirea unui fond pentru tranziţie spre economia verde de 100 miliarde de euro pe următorii 7 ani, potrivit news.ro.

”Pactul ecologic european este noua noastră strategie de creştere, o creştere care oferă mai mult decât consumă. Acest pact arată cum să ne transformăm modul de viaţă şi de muncă, de producţie şi de consum, astfel încât să trăim mai sănătos şi să dezvoltăm capacităţile de inovare ale întreprinderilor noastre. Putem să participăm cu toţii la tranziţie şi putem să beneficiem cu toţii de oportunităţi. Vom ajuta economia noastră să devină un lider mondial, făcând prima mişcare şi acţionând rapid. Suntem hotărâţi să reuşim pentru binele acestei planete şi al vieţii care există aici, pentru binele patrimoniului natural al Europei, al biodiversităţii, al pădurilor şi al mărilor noastre. Dacă arătăm restului lumii care este calea de urmat pentru a asigura durabilitatea şi competitivitatea, putem convinge alte ţări să ni se alăture”, a declarat Ursula von der Leyen.

Pactul prevede reducerea emisiilor de dioxid de carbon, stimularea investiţiilor în tehnologii noi şi stimularea formelor moderne şi nepoluante de mobilitate a oamenilor.

Comisia Europeană propune înfiinţarea unui fond pentru tranziţie spre economia verde de 100 miliarde de euro pe următorii 7 ani.

Citește și: PSD, despre planurile PNL de creștere a vârstei de pensionare: Reprezintă un ‘dar otrăvit’

”Prin acest fond, Comisia Europeană doreşte să sprijine ţările şi regiunile care trebuie să facă sacrificii mari în cadrul tranziţiei spre o economie verde. Pentru ca acest fond să fie funcţional, să-şi merite numele şi să ajute regiunile mai puternic industrializate în tranziţia spre economia verde, va fi important ca el să fie echipat cu suficiente resurse şi să nu fie afectate priorităţile existente”, consideră europarlamentarul Siegfried Mureşan.

Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, pactul ecologic european oferă o foaie de parcurs care conţine acţiuni menite să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară curată şi să pună capăt schimbărilor climatice, să inverseze declinul biodiversităţii şi să reducă poluarea.

Acest pact prezintă investiţiile necesare şi instrumentele de finanţare disponibile şi explică modul în care se va asigura o tranziţie justă şi favorabilă incluziunii.

Pactul ecologic european acoperă toate sectoarele economiei, în special transporturile, energia, agricultura, clădirile şi sectoarele industriale, de exemplu cele ale siderurgiei, cimentului, TIC, textilelor şi produselor chimice.

Pentru a consacra în legislaţie ambiţia politică de a deveni, până în 2050, primul continent neutru din punct de vedere climatic, Comisia va prezenta, în termen de 100 de zile, primul „act legislativ european privind clima”.

Pentru a atinge obiectivele în materie de climă şi mediu, Comisia va prezenta, de asemenea, Strategia privind biodiversitatea pentru 2030, noul Plan de acţiune privind strategia industrială şi economia circulară, Strategia „de la fermă la consumator” pentru o alimentaţie durabilă şi propuneri pentru o Europă lipsită de poluare. Vor începe neîntârziat lucrările în vederea majorării obiectivelor Europei în materie de emisii pentru 2030, stabilind o traiectorie realistă de îndeplinire a obiectivului pentru 2050.

”Îndeplinirea obiectivelor Pactului ecologic european va necesita investiţii semnificative. Se estimează că atingerea obiectivelor actuale pentru 2030 privind clima şi energia va necesita investiţii anuale suplimentare în valoare de 260 de miliarde EUR, reprezentând aproximativ 1,5 % din PIB-ul din 2018. Aceste investiţii vor necesita mobilizarea sectorului public şi a celui privat. Comisia va prezenta, la începutul anului 2020, Planul de investiţii pentru o Europă durabilă, menit să răspundă nevoilor de investiţii. Cel puţin 25 % din bugetul pe termen lung al UE ar trebui să fie alocat acţiunilor climatice, iar Banca Europeană de Investiţii, în calitate de bancă a Europei în domeniul climei, va oferi un sprijin suplimentar. Pentru ca sectorul privat să contribuie la finanţarea tranziţiei către o economie verde, Comisia va prezenta, în 2020, o strategie de finanţare verde”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, lupta împotriva schimbărilor climatice şi a degradării mediului este un efort comun, dar nu toate regiunile şi statele membre pornesc din acelaşi punct.

Mecanismul de tranziţie echitabilă va sprijini regiunile care se bazează în mare măsură pe activităţi cu intensitate mare a emisiilor de dioxid de carbon. Acest mecanism îi va sprijini pe cetăţenii cei mai vulnerabili pe parcursul tranziţiei, oferindu-le acces la programe de recalificare şi la oportunităţi de angajare în noi sectoare economice.

În martie 2020, Comisia va lansa un „Pact climatic”, menit să facă auzită vocea cetăţenilor şi să le confere un rol în conceperea noilor acţiuni, în schimbul de informaţii, în lansarea de activităţi la nivel local şi în promovarea soluţiilor care pot fi reproduse şi în alte locuri.

Provocările globale pe care le reprezintă schimbările climatice şi degradarea mediului necesită un răspuns la nivel mondial. UE va continua să îşi promoveze obiectivele şi standardele în materie de mediu în cadrul convenţiilor ONU privind biodiversitatea şi schimbările climatice şi să îşi consolideze diplomaţia ecologică. G7, G20, convenţiile internaţionale şi relaţiile bilaterale vor oferi ocazia de a convinge şi alte state să îşi intensifice eforturile. UE îşi va utiliza, de asemenea, politica comercială pentru a asigura durabilitatea şi va încheia parteneriate cu ţările învecinate din Balcani şi Africa, pentru a le ajuta în procesele de tranziţie.

Schimbările climatice şi degradarea mediului reprezintă o ameninţare la adresa existenţei Europei şi a întregii lumi. Pentru a depăşi această provocare, Europa are nevoie de o nouă strategie de creştere care să transforme Uniunea într-o economie modernă, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor şi competitivă, în care să nu mai existe emisii nete de gaze cu efect de seră până în 2050, în care creşterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor şi în care niciun cetăţean şi nicio regiune să nu fie lăsaţi în urmă.

Uniunea Europeană a obţinut deja rezultate solide în ceea ce priveşte reducerea emisiilor sale de gaze cu efect de seră, menţinând totodată creşterea economică. În 2018, emisiile au fost cu 23 % mai mici decât în 1990, PIB-ul Uniunii crescând cu 61 % în aceeaşi perioadă. Însă este nevoie să se depună mai multe eforturi. Având în vedere vasta sa experienţă, UE este deschizătoare de drumuri în ceea ce priveşte crearea unei economii verzi şi favorabile incluziunii.

O majoritate covârşitoare a europenilor consideră că protecţia mediului este importantă (95 %). Aproape 8 din 10 europeni (77 %) afirmă că protecţia mediului poate dinamiza creşterea economică. Rezultatele sondajului Eurobarometru privind atitudinile în materie de mediu ale cetăţenilor UE confirmă sprijinul larg al publicului pentru legislaţia de mediu la nivelul UE şi finanţarea activităţilor ecologice din fonduri europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.