Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noua perlă a litoralului românesc: a detronat stațiunea Mamaia și are plaja cu nisipul cel mai fin/ VIDEO

litoral marea neagra

Turismul de litoral a înregistrat, în perioada octombrie 2023 - martie 2024, o creştere de 27% a rezervărilor de vacanţe la mare pentru vara 2024. Cea mai căutată stațiune este Eforie Nord, care detronează Mamaia, stațiune care a dominat ani de zile toate topurile. Turiștii care merg la Eforie se vor bucura de o plajă nouă, de 23 de hectare, aceasta fiind plaja cu cel mai fin nisip din România.

Conform rezervărilor făcute până la această dată, staţiunile cele mai căutate sunt Eforie Nord şi, pe locul secund, Mamaia. Pe locul al treilea în top se clasează Neptun-Olimp.

 

Datele mai arată că românii care îşi rezervă din timp vacanţa aleg sejururi mai lungi decât cei care rezervă last minute. Astfel, durata medie a sejurului este de 5,5 nopţi, faţă de durata medie a sejurului pe întreg sezonul estival 2023 - de 4,8 nopţi.

Sezonul estival 2024 va începe, tradiţional, pe 1 Mai şi va continua cu vacanţa de Paşte. Apropierea dintre cele două date îi determină pe mulţi români care aleg litoralul în acea perioadă să rezerve sejururi mai lungi, de 5-6 nopţi.

Noua plajă de la Eforie are nisipul cel mai fin

Litoralul românesc este într-o permamentă schimbare, iar ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, anunță inaugurarea unei plaje noi la Eforie Sud. Noua plajă are 23 de hectare și nisipul cel mai fin de pe întreg litoralul românesc. Această plajă va fi dată în folosință în această vară.

Noua plajă are aproape șase kilometri lungime și peste o sută de metri lățime. Pentru realizarea ei s-au folosit peste trei milioane de metri cubi de nisip extrași din largul mării.

”Sunt gata lucrările pentru Lotul 4 - Agigea și Lotul 5 – Eforie, din cadrul proiectului de reducere a eroziunii costiere și extinderea plajelor din sudul litoralului românesc.

Scopul proiectului este adaptarea la schimbările climatice, protejarea țărmului de eroziune, revigorarea ecosistemului marin, protejarea biodiversității și dezvoltarea durabilă a litoralului românesc.

Au bubuit rezervările pe litoralul românesc

Turismul de litoral a înregistrat, în perioada octombrie 2023 - martie 2024, o creştere de 27% a rezervărilor de vacanţe la mare pentru vara 2024, faţă de acelaşi interval al anului anterior, arată datele unui tur-operator care activează pe acest segment de vacanţă.

Conform sursei citate, Programul de reduceri Înscrieri Timpurii va fi prelungit în aprilie.

"Tendinţa de a rezerva sejurul cu câteva luni înainte de vacanţă a revenit. E un obicei la care mulţi români au renunţat în ultimii ani pe fondul pandemiei şi, ulterior, din cauza conflictelor militare. Însă, constatăm că programul Înscrieri Timpurii este accesat de tot mai mulţi turişti care vor să aibă garanţia unui sejur rezervat pentru a scăpa de stresul planificărilor pe ultima sută de metri. Datele centralizate din octombrie 2023 până astăzi, la finalul lunii martie, arată o creştere cu 27% a rezervărilor realizate pentru sezonul estival faţă de acelaşi interval de referinţă din 2022-2023", afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Potrivit tur-operatorului, în mod normal, ofertele speciale din programul Înscrieri Timpurii expiră la 31 martie, însă mulţi hotelieri de pe litoralul autohton au decis să prelungească perioada de valabilitate a ofertelor.

"Avem şi o altă veste bună: dat fiind interesul ridicat al românilor de a-şi rezerva o vacanţă la Marea Neagră pentru vara 2024, am decis împreună cu hotelurile de pe litoral să prelungim programul Înscrieri Timpurii şi în aprilie, iar reducerile la vacanţe ajung până la 40%", anunţă reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.