Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nouă străini au fost scoși cu escortă, din țară

Pressalert.ro
migranti

Nouă cetăţeni străini au fost îndepărtaţi sub escortă, vineri, de pe teritoriul României, urmând ca la ieşirea din ţară să primească interdicţie de a reveni timp de cinci ani, informează Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

Misiunea este desfăşurată de către poliţiştii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică Arad, iar bărbaţii scoşi din ţară sunt din Pakistan, Afganistan şi Algeria. Ei au vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani şi se aflau în custodie publică, scrie Agerpres.ro.

"Cetăţenii străini au intrat ilegal în ţara noastră, în cursul anului curent, doi dintre aceştia solicitând o formă de protecţie internaţională, ulterior cererile lor fiind respinse în procedură de azil. Ca urmare a faptului că aceştia au fost depistaţi în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi nu au părăsit teritoriul României în termenul de 15 zile, pe numele lor a fost instituită măsura de luare în custodie publică până la îndepărtare. Pe durata menţinerii custodiei publice, poliţiştii de imigrări au desfăşurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, în cazul de faţă, activităţi specifice procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană şi Republica Serbia", informează IGI.

Cei nouă bărbaţi sunt conduşi la frontiera cu Serbia, pentru a fi predaţi autorităţilor acestui stat, iar ieşirea din ţară, pe numele acestora lor se va institui măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.