Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noua strategie a Iranulului împotriva israelienilor a fost depistată de serviciile secrete: Instagram joacă un rol cheie

Instagram
Instagram

Serviciile secrete israeliene au acuzat luni Iranul de crearea unor conturi false de femei cu scopul de a ademeni şi răpi cetăţeni israelieni, după ce Teheranul a ameninţat cu o ripostă la un presupus atac împotriva centrului nuclear din Natanz, atac pe care îl atribuie Israelului, relatează AFP.

Potrivit Shin Beth, serviciul israelian de securitate internă, care afirmă că a efectuat o anchetă împreună cu Mossad (serviciul israelian de informaţii externe), responsabili iranieni au creat pe Instagram "profiluri fictive de femei care pretind că lucrează în comerţul internaţional sau în turism", scrie Agerpres.ro.

"Aceste profiluri intră în contact cu cetăţeni israelieni, organizând întâlniri romantice sau comerciale cu ei în străinătate cu scopul de a le crea probleme sau de a-i răpi", afirmă într-un comunicat Shin Beth, precizând că aceste activităţi au fost desfăşurate în Turcia, Europa, Africa şi ţările arabe.

"Acest mod de operare este bine cunoscut şi asemănător cu cel utilizat deja de Iran împotriva oponenţilor regimului în Europa", adaugă serviciile israeliene.

Informaţiile care au permis susţinerea acestei acuzaţii împotriva Iranului "nu pot fi prezentate în mass-media", a declarat pentru AFP un înalt responsabil israelian, sub rezerva anonimatului.

"A existat cel puţin un caz al unui cetăţean care plecase în străinătate pentru o întâlnire, dar persoana respectivă a fost avertizată la timp de serviciile secrete şi s-a întors în ţară", a adăugat interlocutorul agenţiei franceze de presă.

Această acuzaţie a serviciilor secrete israeliene a fost publicată la scurt timp după declaraţiile autorităţilor iraniene, care au acuzat luni statul israelian, inamicul declarat al Teheranului, de sabotarea centrului nuclear Natanz, promiţând "răzbunare".

Iranul a anunţat - duminică - că uzina nucleară din Natanz (centrul ţării), a suferit un "accident" pe care l-a calificat drept act de "terorism", ce a dus la o "întrerupere a curentului electric", fără să producă victime sau "poluare".

Potrivit serviciilor de informaţii israeliene şi americane, citate de publicaţia New York Times, "Israelul a jucat un rol" în ceea ce s-a întâmplat la Natanz, unde - potrivit acestor surse - "o puternică explozie" ar fi "distrus total sistemul electric intern care alimenta centrifugele de îmbogăţire a uraniului în subteran".

Uzina vizată, din cadrul complexului din Natanz, este aceeaşi cu cea unde Teheranul a pus în funcţiune sau a început să testeze sâmbătă noile cascade de centrifuge, notează AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.