Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nouă tulburare la Chișinău. Ministrul Muncii ar urma să demisioneze (surse)

Guvernul Republicii Moldova
guvern Moldova

Potrivit surselor TV8, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari ar urma să-și anunțe demisia săptămâna viitoare.

Spatari ar fi decis să plece pentru că ar fi departe de familie, care, în acest moment, locuiește la București, relatează tv8.md.

Am încercat, astăzi, să obținem un comentariu de la Marcel Spatari, însă, printrun mesaj telefonic, el nu a confirmat, dar nici nu a negat informațiile, precizând că nu există declarații oficiale pe subiectul invocat de noi.

Șefia la Ministerul Muncii și Protecției Sociale ar urma să fie preluată de Alexei Buzu, directorul exectuiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare. Organizația promovează egalitatea de gen și incluziunea în Republica Moldova.

L-am telefonat pe Alexei Buzu, care deși a fost mai deschis, nu a divulgat nimic.

„Eu nu confirm, nu infirm, nu comentez, acest zvon. Asta este...

-Dar ați avut discuții cu doamna prim-ministru?

-Eu am foarte multe discuții. Eu sunt partea a echipei din societatea civilă... noi suntem implicați în mai multe procese.

-Voiam să întreb daca vi s-a propus da sau nu.

-Eu cred că o să se clarifice lucrurile în scurt timp.”

Contactată telefonic și purtătoarea de cuvânt a Guvernului a evitat să ne spună clar, dar nu a negat.

„Nu pot comenta despre veridicitate. În momentul în care va fi nevoie de făcut un anunț oficial Guvernul le va face pe cale oficială.

Ultimile schimbări la Guvern au fost făcute în luna noiembrie. Atunci, Sergiu Gaibu și-a dat demisia din funcția de ministru al Economiei, iar locul lui a fost ocupat de deputatul PAS, președintele Comisiei economiei buget și finanțe, Dumitru Alaiba. Totodată, locul de ministru al Mediului, care era vacant de mai bine de două luni, după plecarea din funcție a fostei ministre, Iuliana Cantaragiu, a fost preluat de Rodica Iordanov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.