Noua Zeelandă a început luni implementarea noii legislaţii care interzice pungile de plastic de unică folosinţă, comercianţii riscând amenzi mari în cazul nerespectării acestor prevederi, transmite EFE potrivit Agerpres.
"Noi, neozeelandezii, suntem mândri de reputaţia de ţară ecologică şi curată (...) Interzicerea pungilor de plastic de unică folosinţă reprezintă un pas pentru a aborda problema deşeurilor în Noua Zeelandă", a arătat într-un comunicat ministrul Conservării, Eugenie Sage.
Legea, aprobată în 2018, prevede amenzi de până la 100.000 de dolari neozeelandezi (peste 59.000 de euro) pentru unităţile care nu respectă noile reglementări.
Sage a cerut populaţiei să folosească pungi reutilizabile şi a apreciat că măsura va contribui la protejarea şi menţinerea unui mediu curat.
Ministrul a adăugat că administraţia va acţiona de asemenea în direcţia îmbunătăţirii sistemului de colectare a deşeurilor şi de reciclare ulterioară a acestora, cu obiectivul realizării unei economii circulare.
"Reglementările guvernamentale şi suma acţiunilor individuale fac diferenţa", a mai remarcat Sage
Noua Zeelandă a început implementarea noii legislaţii care interzice pungile de plastic de unică folosinţă
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

2.196
Iranienii au lansat „jihadul” împotriva SUA și a Israelului: atac cu un roi de drone în mai multe puncte strategice
2.196

38
VIDEO Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe: Avem în atenţie circa 14.000 de români aflaţi în zona de conflict
38

1.581
Israelul cere, Trump execută, chiar și fără aprobarea Congresului: americanii livrează israelienilor 12.000 bombe, în plin conflict cu Iranul
1.581

1.858
VIDEO Proteste în Cuba, după presiunile puse de SUA: oamenii au ieșit în stradă, sătui de penele de curent și combustibil
1.858

102
Secretarul general al ONU avertizează: Conflictul din Orientul Mijlociu riscă o escaladare majoră
102

3.752
VIDEO Donald Trump: „Astăzi Iranul o să fie lovit foarte tare!”
3.752

3.139
Vladimir Putin „bate cu pumnul în masă”: „Israelul și SUA să oprească agresiunea împotriva Iranului!”
3.139

66
VIDEO Sirene de avertizare şi explozii la Ierusalim, fără răniţi
66

2.876
Iranul nu e Venezuela: Teheranul dă peste cap planul lui Trump și se anunță o „nucă tare” pentru liderul de la Casa Albă
2.876

1.613
VIDEO Israelul a lansat probabil cea mai profundă operaţiune în Liban din noiembrie 2024: ripostă dură a Hezbollah
1.613

109
Rusia își consolidează capacitățile militare la granița cu NATO: Va fi gata pentru un conflict pe scară largă
109

73
'Make Iran Great Again' - Donald Trump trasează prima linie în privința unui acord cu Iranul: 'Nu va exista decât în cazul unei capitulări necondiţionate'
73

84
Teama de război cuprinde Europa - Grecia dislocă o baterie Patriot și aviație pentru protejarea Bulgariei
84

















Comentează