Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noul ministru al Muncii vrea plafonarea sporurilor bugetarilor la maxim 20%

bugetari

Noul ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu (PSD), a declarat sâmbătă la Antena 3 că în noua lege a salarizării, la care se lucrează la minister, se doreşte ca sporurile să fie de maximum 20%, astfel încât să nu mai fie categorii de beneficiari care primesc venituri mai mari decât preşedintele României.

”Avem deja pregătit proiectul de lege, trei variante de anexe în cazul profesorilor dar şi pe întreaga lege, Banca Mondială lucrează deja la un impact bugetar pe aceste variante, iar la final variantele vor fi prezentate coaliţiei pentru a se lua o decizie şi binenţeles Comisiei Europene, a spus ministrul Muncii.

Demnitarul a precizat că în 2016 anvelopa salarială era de 65 de miliare și acum s-a ajuns la 120 sau 130 de miliarde. „Asta ne arată pe de o parte că anvelopa a crescut şi trebuie foarte bine analizat impactul bugetar dar în acelaşi timp constatăm cu toţii că există inechităţi, discrepanţe în ceea ce priveşte legea salarizării unitare”, a arătat ea.

Întrebată când va fi gata legea, ministrul Simona Bucura Oprescu a afirmat că în negocierea cu Comisia Europeană s-a căzut de acord să existe o prioritizare a pensiilor. ”Vom veni cu pachetul de pensii de serviciu şi pensii pe contributivitate în cererea de plată 3, ceea ce înseamnă că aceasta este prioritatea ministerului”, arătat Bucura Oprescu, adăugând că în paralel se lucrează şi pe legea salarizării, tot ca o prioritate.

Corelare venituri - performanță

Ministrul a precizat că în noua lege a salarizării îşi propun să încurajeze performanţa, să reaşeze legea astfel încât în interiorul familiilor ocupaţionale cât şi între familii, să nu mai existe discrepanţe.

În plus, Simona Bucura Oprescu a arătat că îşi propun ca sporurile să fie de maximum 20%, astfel încât ”să nu mai ajungă în situaţia constatată acum, în care, deşi există o ierarhizare, în plată sunt categorii de beneficiari care primesc venituri mai mari decât preşedintele, care ar trebui să aibă cel mai mare salariu din România”.

”Mi se pare unul dintre cele mai importante câştiguri ale reformei pe care o facem, aceasta de a corela venitul pe care îl ai şi cu performanţa, cu valoarea muncii pe care tu o prestezi. Este foarte important ca cel puţin pe partea de sector bugetar, să nu fie suficient să ai un loc de muncă, să nu fie suficient să intri în sistem ci să fie important să ai rezultate, să fii eficient, pentru a avea venituri mai bune”, a afirmat Bucura Oprescu, precizând că este un principiu la care ţine foarte mult şi care se va regăsi în noua lege.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.