Noul premier interimar al Bulgariei, Ognian Gerdjikov, s-a angajat să menţină stabilitatea şi continuitatea politică în perioada până la alegerile parlamentare de la 26 martie, al treilea scrutin începând din 2013, informează Reuters. Preşedintele Rumen Radev l-a numit marţi pe Ognian Gerdjikov, profesor de Drept şi fost preşedinte al Parlamentului, să conducă guvernul interimar după demisia executivului de centru-dreapta la sfârşitul anului trecut.
Conform Constituţiei Bulgariei, sarcinile cabinetului interimar sunt limitate la pregătirea ţării pentru alegeri şi asigurarea funcţionării fără probleme a statului. "La o primă privire, guvernul interimar nu are multe sarcini - sarcina sa principală este să organizeze alegeri corecte", a spus marţi seară Gerdjikov, la televiziunea naţională BNT. "Bineînţeles, statul trebuie condus într-un mod care asigură calmul. Trebuie construit pe ceea ce a fost făcut de cei de dinaintea noastră, iar neajunsurile trebuie combătute", a adăugat el, conform Agerpres. În vârstă de 70 de ani, Ognian Gerdjikov, un respectat politician de centru a cărui numire a fost salutată de întreg spectrul politic din Bulgaria, îşi va prelua oficial funcţia vineri, când preşedintele va dizolva Parlamentul.






























Comentează