Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noul Regulament al Camerei, modificari privind imunitatea. PNL se revolta

regulament

Comisia pentru Regulament a Camerei Deputaţilor a modificat miercuri prevederea din noul Regulament referitoare la imunitatea deputaţilor, precizând că cererile de reţinere, arestare sau percheziţie pentru deputaţi trebuie 'să fie motivate în fapt şi în drept' si a eliminat prevederea potrivit careia 'raportul Comisiei juridice va face referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate'.

Potrivit modificărilor operate miercuri, 'în cazul cererilor de reţinere, arestare sau percheziţie a deputaţilor, Comisia juridică trebuie să întocmească raport în termen de cel mult trei zile, iar plenul trebuie să decidă asupra raportului în cel mult cinci zile de la depunerea lui în Biroul Permanent. Aceste cereri se adresează de către ministrul Justiţiei Camerei Deputaţilor pentru a fi supuse aprobării plenului Camerei, iar cererea trebuie să fie motivată în fapt şi în drept'.

Varianta iniţială a acestei prevederi era că aceste cereri se adresează de către ministrul Justiţiei preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru a fi supuse aprobării plenului, iar cererea trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi 'motivele concrete şi temeinice' care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei.

PNL s-a aratat revoltat de aceste modificari. Viceliderul grupului parlamentar al PNL Tinel Gheorghe a declarat miercuri că liberalii nu vor vota noul Regulament al Camerei Deputaţilor în forma propusă de PSD. Liberalii considera ca va fi mai prost "si in aplicare si in text" decat actualul Regulament si acuza faptul ca nu s-a ajuns la un consens si ca nu au fost ascultate solicitarile PNL.

'Am spus că noul Regulament al Camerei e cam ca în gimnastică la impuse, impuse de către PSD. S-a zis că va fi rezultatul unui consens între liderii de grupuri, că se va transmite comisiei Regulamentul pentru îmbunătăţirea acestuia. Nu a fost nici una, nici alta. Acolo unde nu ne-am înţeles a venit PSD şi a spus facem aşa. Dacă a apărut arbitrariul, grupul parlamentar al PNL s-a retras de la dezbateri şi nu şi-a însuşit raportul şi nici raportul suplimentar. După părerea mea, Regulamentul în forma în care este propus va fi mai prost, şi în aplicare şi în text, decât cel pe care îl avem în momentul de faţă. Grupul PNL nu va vota forma propusă de PSD pe noul Regulament', a spus Tinel Gheorghe la dezbaterea modificărilor pentru Regulamentul Camerei Deputaţilor.

El i-a cerut preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să dezmintă declaraţia pe care a făcut-o referitoare la persoana sa. 'Întrucât în spaţiul public au apărut, zilele trecute, informaţii şi declaraţii de presă ale dumneavoastră că eu aş fi cel care aş fi propus modificarea articolului 25 din Regulament, în sensul că schimbarea preşedintelui de Cameră se face la propunerea liderului de grup căruia îi aparţine preşedintele, vă rog public să dezminţiţi acest lucru pentru că este un neadevăr, altfel voi considera că aţi minţit cu dezinvoltură. Modificarea articolului 25 a fost însuşită de Comisia de Regulament. Nu are nicio treabă grupul parlamentar PNL cu această propunere', a precizat liberalul.

Tinel Gheorghe a arătat că la capitolul imunitate liderii de grupuri nu s-au înţeles pe fond pentru că liberalii au o iniţiativă legislativă în care propun urgentarea punerii în practică a solicitărilor justiţiei, iar PSD nu a fost de acord cu ea.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.