Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noul sezon al pieţei româneşti de artă debutează cu o licitaţie de 200 de opere cu preţ unitar de pornire de doar 100 de euro

tablouri

Noul sezon al pieţei româneşti de artă debutează la A10 by Artmark cu licitaţia „Hanul cu Tei 1833 - Licitaţia unei Colecţii Bucureştene, inclusiv atelierul artistei Sanda Şărămăt”, organizată joi, 21 septembrie, potrivit news.ro.

Seria licitaţiilor de artă aduce în faţa publicului o impresionantă colecţie de aproximativ 200 de opere de artă românească cu preţ unitar de pornire de doar 100 de euro.

Gheorghe Petraşcu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Constantin Piliuţă, Sabin Bălaşa, Marcel Iancu, Harry Guttman ori Jules Perahim sunt doar câţiva dintre artiştii ce semnează opere scoase la vânzare pentru preţul de pornire de doar 100 de euro în cadrul primei licitaţii din noul sezon: peisaje rurale şi marine, portrete expresive, nuduri delicate ori naturi statice.

Totodată, în cadrul licitaţiei din 21 septembrie îşi fac apariţia, în premieră, obiecte de colecţie şi opere de artă din atelierul artistei Sanda Şărămăt, inclusiv şevaletul maestrei, care are preţul clasic de pornire de doar 100 de euro.

Sanda Şărămăt a fost ghidată de maestrul Alexandru Ciucurencu în activitatea artistică de început, dar a fost profund influenţată de viaţa satului pe care o transpune într-un mod firesc pe pânzele sale. Inclusiv operele scoase la licitaţie, semnate de fosta membră a Uniunii Artiştilor Plastici, poartă privitorul prin spaţiul rustic românesc, într-o incursiune în elegiile florale, naturile statice abstractizate sau peisajele citadine realizate de artistă.

Din 1 septembrie, la Palatul Cesianu-Racoviţă sunt deschise patru expoziţii: artă clasică şi contemporană românească, artă orientală şi bijuterii de colecţie.

Expoziţiile pot fi vizitate de luni până duminică în intervalul orar 10:00-20:00 pe str. C.A. Rosetti, nr. 5. Operele şi obiectele ce urmează a fi scoase la licitaţie pot fi consultate online pe artmark.ro, acolo unde se pot plasa oferte.

Punerea operelor în licitaţie pentru preţul unitar de doar 100 de euro reprezintă o dovadă de deschidere către colecţionarii debutanţi şi o invitaţie de apropiere cu mecanismele pieţei de artă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.