Noul test nord-coreean, sub atenția Seulului. 'Ar putea fi o rachetă balistică intercontinentală'

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 04-07-2017

Actualizat: 04-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Coreii de Sud, Moon Jae-in, a declarat marţi că armata analizează racheta nord-coreeană lansată în aceeaşi zi, existând posibilitatea să fie vorba de o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), transmite Reuters, citat de AGERPRES.

În deschiderea Consiliului Naţional de Securitate, întrunit de urgenţă la Casa Albastră (preşedinţie), Moon s-a declarat extrem de dezamăgit de faptul că Phenianul a lansat această rachetă, la doar câteva zile după ce el şi preşedintele american Donald Trump au făcut apel la reţinere.

Preşedintele sud-coreean a condamnat ferm acest test cu rachetă nord-coreean, spunând că încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU şi ignoră avertismentele internaţionale.

Citește și: China cere Statelor Unite şi Coreei de Sud să înceteze manevrele militare

Coreea de Nord a lansat marţi o rachetă balistică din nordul ţării, în apropierea frontierei cu China, a informat Statul Major al armatei sud-coreene.

După un zbor de circa 40 de minute, traiectoria de aproximativ 930 de kilometri a rachetei s-a încheiat în Marea Japoniei, în zona economică exclusivă niponă.

Citește și: Focuri de armă la Toulouse: un mort, şase răniţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri