Novak Djokovic se menţine în fruntea clasamentului ATP

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-04-2024

Actualizat: 22-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Tenismanul sârb Novak Djokovic se menţine pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), publicat luni, cu un avans de 1.330 de puncte faţă de italianul Jannik Sinner, următorul clasat, potrivit Agerpres.

Podiumul este completat de spaniolul Carlos Alcaraz, la circa 500 de puncte de campionul en titre de la Australian Open.

n top 10 mondial nu s-a produs nicio modificare, deşi Casper Ruud (locul 6) l-a învins pe Stefanos Tsitsipas (7) în finala de la Barcelona.

Argentinianul Mariano Navone, finalist la Ţiriac Open, a reuşit un salt de 11 locuri şi se află acum pe 41, aceasta fiind cea mai bună clasare din carieră. Campionul de la Bucureşti, maghiarul Marton Fucsovics, a izbutit un salt spectaculos de 29 de poziţii, care l-a adus pe locul 53.

Germanul Jan-Lennard Struff, care a câştigat la Munchen primul său titlu ATP din carieră, a urcat patru poziţii şi se află pe 24. Finalistul, americanul Taylor Fritz, este al 13-lea în lume săptămâna aceasta, după ce a urcat două poziţii.

Filip Cristian Jianu este cel mai bun jucător de simplu al României, pe 281, o treaptă mai sus faţă de săptămâna trecută, în timp ce Nicholas David Ionel a ieşit din top 300, fiind acum pe 314.

La dublu, Victor Cornea a coborât şapte locuri şi a ajuns pe 76, deşi a jucat o semifinală la Munchen.

Clasamentul ATP la simplu

1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 9.990 puncte

2 (2). Jannik Sinner (Italia) 8.660

3 (3). Carlos Alcaraz (Spania) 8.145

4 (4). Daniil Medvedev (Rusia) 7.085

5 (5). Alexander Zverev (Germania) 5.425

6 (6). Casper Ruud (Norvegia) 4.480

7 (7). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 4.030

8 (8). Andrei Rublev (Rusia) 3.830

9 (9). Hubert Hurkacz (Polonia) 3.675

10 (10). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 3.640

................................................................

281 (282). Filip Cristian Jianu 204

314 (289). Nicholas David Ionel 168

363 (356). Cezar Creţu 138

367 (360). Marius Copil 136

465 (465). Sebastian Gima 91

476 (476). Gabi Adrian Boitan 86

504 (506). Vlad Andrei Dancu 78

538 (545). Radu Mihai Papoe 69

550 (555). Dan Alexandru Tomescu 68

...

 

Clasamentul ATP la dublu

1 (1). Matthew Ebden (Australia) 7.990 puncte

2 (2). Rohan Bopanna (India) 7.810

3 (4). Marcel Granollers (Spania) 7.130

3 (3). Horacio Zeballos (Argentina) 7.130

5 (7). Rajeev Ram (SUA) 6.585

6 (6). Joe Salisbury (Marea Britanie) 6.540

7 (5). Wesley Koolhof (Olanda) 6.480

8 (8). Ivan Dodig (Croaţia) 6.230

9 (9). Austin Krajicek (SUA) 6.230

10 (10). Neal Skupski (Marea Britanie) 5.150

.....................................................................

76 (69). Victor Cornea 1.114

178 (174). Alexandru Jecan 399

357 (359). Bogdan Pavel 176

364 (360). Dan Alexandru Tomescu 173

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri